Inaugurarea unui hub regional pentru afaceri sociale

Inaugurarea unui hub regional pentru afaceri sociale

În dimineața zilei de 21 septembrie 2022, la Cahul a fost inaugurat Hub-ul Regional pentru Afaceri Sociale, care va susține crearea și dezvoltarea a 20 de întreprinderi sustenabile în domeniul antreprenoriatului social nu numai din acest raion, ci și din alte două învecinate – Cantemir și Taraclia.
Dezvoltarea antreprenoriatului în acest domeniu va include activități de fabricare a producției, de executare a lucrărilor sau de prestare a serviciilor pentru soluționarea unor probleme sociale și, prin urmare, va genera locuri noi de muncă pentru localnici.
Hub-ul a fost deschis în cadrul proiectului „Valorificăm potențialul societății civile pentru promovarea și dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia și implementat de către Fundația Est–Europeană în parteneriat cu Keystone Moldova și Centrul Contact.
Evenimentul a devenit posibil grație unui grant în valoare de 40.000 de euro, obținut prin concurs deschis de către filiala Cahul a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.
Iată ce a declarat Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul: „Antreprenoriatul social este cunoscut și practicat mai puțin în Republica Moldova din simplul motiv al percepției că aceste două concepte oarecum se contrapun. Pe de o parte, pornind de la lipsa de educație în domeniu, neînțelegere, dar și până nu demult din lipsa unui cadru legal care să arate concret modul în care acest domeniu poate produce rezultate. Apreciez că în ultimii ani tot mai multe asociații ale societății civile au creat oportunități și tipuri de activități capabile să susțină financiar nu numai activitățile cu puternic impact social pe care le implementează. Este un lucru necesar de a intensifica activitatea de susținere a antreprenoriatul social în Cahul, a consolida capacitățile și expertiza societății civile în activitatea nobilă pe care o desfășoară. Cahul este un centru regional și este firesc ca să fie creat aici un Hub regional de afaceri sociale. Mulțumesc Uniunii Europene, Fundației Est–Europene, Camerei de Comerț și Industrie pentru susținere și ne urăm nouă tuturor succes în implementarea proiectului”.
A fost prezent la manifestare și Jănis Mazeikc, ambasadorul Uniunii Europene în republica Moldova. „Suntem încrezători că activitatea acestui Hub, pe care îl lansăm astăzi la Cahul, va contribui la accelerarea dezvoltării întreprinderilor sociale, astfel încât mai mulți antreprenori să beneficieze de instruire specializată, mentorat, acces la surse de finanțare și consiliere, pentru a oferi servicii și produsele solicitate pe piața regională și locală. Ne bucurăm că, grație muncii și entuziasmului antreprenorilor sociali, este posibil să abordăm multiple provocări economice și sociale, inclusiv crearea de locuri de muncă, incluziunea socială a persoanelor vulnerabile, dezvoltarea de noi produse și servicii de calitate. Uniunea Europeană a sprijinit activ dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova, pentru ca mai mulți oameni să beneficieze de serviciile și produsele create”, a spus demnitarul.
Făcând o prezentare a Hub-ului Regional pentru Afaceri Sociale din municipiul Cahul, directoarea acestui proiect, Irina Bejan, a specificat: „Pe parcursul ultimilor ani, domeniul antreprenoriatului social a prins elan și se dezvoltă tot mai activ, cu susținerea Uniunii Europene. Am rămas plăcut surprinsă să descopăr și să urmăresc oameni de valoare care promovează acest tip de afacere, care cred în valoarea lor și se implică în ajutorarea altor cetățeni care vor să se lanseze în domeniu. O groază de oameni talentați, ambițioși atrag resurse, caută soluții și investesc în acest domeniu, fac lobby, advocacy, bat la toate ușile care au rolul de a ameliora componenta legislativă, a schimba atitudini, a promova politici cu scopul de a dezvolta sectorul antreprenoriatului social. Tot mai multe organizații ale societății civile se implică în promovarea domeniului, pregătesc viitorii antreprenori sociali”.
În cadrul proiectului va fi amenajat un stand expozițional, unde antreprenorii sociali vor beneficia de spațiu pentru etalarea propriilor produse. Aceștia vor fi ghidați de mentori profesioniști în domeniul afacerilor sociale, ei vor beneficia continuu de noi conexiuni cu actori comunitari în susținerea antreprenoriatului social.
De asemenea, Hub-ul prevede implicarea întreprinderilor sociale în activitatea Platformei de dialog public-privat în cadrul Agendei Locale de Business și va oferi susținere în vederea formării unui focus-grup pentru formularea și înaintarea modificărilor în Agenda Locală de Business Cahul cu introducerea domeniului de antreprenoriat social.
Proiectul are un buget de peste un milion 123 de mii de euro și urmează a fi implementat până în decembrie 2024.

Ion CIUMEUCĂ

foto: Ion BUGA

You May Have Missed