Startul campaniei electorale în trei localități din țară

Startul campaniei electorale în trei localități din țară

Comisia Electorală Centrală a anunțat că în săptămâna aceasta a început perioada electorală pentru alegerile locale noi din 16 octombrie 2022.

Conform datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, în total, la urne sunt așteptați 6005 alegători: în satul Sălcuța, raionul Căușeni – 3 717 persoane; în comuna Ialpujeni, raionul Cimișlia – 1278 de persoane, iar în comuna Braniște, raionul Râșcani – 1010 persoane.
Principalele acțiuni în perioada electorală constau în constituirea și organizarea activității organelor electorale inferioare, înregistrarea grupurilor de inițiativă și a candidaților la funcțiile de primari, constituirea și organizarea secțiilor de votare, actualizarea și publicarea listelor electorale, informarea alegătorilor și instruirea funcționarilor electorali, monitorizarea alegerilor și reflectarea lor în mass-media, organizarea votării și anunțarea rezultatelor scrutinului.
Conform prevederilor legale, perioada electorală se va încheia odată cu confirmarea rezultatelor alegerilor și validarea mandatelor de primar.
Amintim că pe 16 octombrie 2022 vor avea loc alegeri locale noi pentru alegerea primarilor în trei localități din țară: satul Sălcuța, raionul Căușeni; comuna Ialpujeni, raionul Cimișlia, și comuna Braniște, raionul Râșcani.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed