Echipele mobile „PIDTRIMKA”/CNPAC le oferă copiilor din Ucraina jucării create special pentru ei

Echipele mobile „PIDTRIMKA”/CNPAC le oferă copiilor din Ucraina jucării create special pentru ei

Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) l-a trimis ieri, 13 aprilie, în prima sa călătorie către copiii din Ucraina pe Trimka – un personaj care își dorește să ajungă la toți copiii aflați în centrele de refugiați din Moldova – pentru a le fi alături și pentru a ține locul jucăriilor lor care au rămas acasă, în locuințele din care au fost nevoiți să fugă, împreună cu părinții lor.

Jucăria moale Trimka, împreună cu cartea de colorat „Zâmbește cu Trimka!”, a pornit în călătoria sa către copiii din Ucraina ieri, când cele 3 echipe ale Serviciului mobil PIDRIMKA (în traducere din ucraineană – „suport”), create de CNPAC, au mers, de dimineață, la muncă, în teren, pentru a acorda primul ajutor psihologic și asistență socială adulților și copiilor din centrele de refugiați. Ieri, la activitățile interactive pe care psihologii din echipă le organizează cu copiii s-a adăugat și jocul cu Trimka. Pe mica etichetă a jucăriei de pluș este imprimat salutul: „Привет, я Тримка! Поиграй со мной! Вместе мы в безопасности!”

Setul Trimka, din care face parte jucăria moale și cartea de colorat cu același personaj, a fost creat urmând recomandarea psihologilor, care spun că impactul unei jucării moi, prietenoase, asupra copilului este de a-i „oferi” acces la o lume  fără pericole – cea a jocului, în care se destramă ororile războiului.  

De altfel, Trimka este prima jucărie de acest fel produsă de o fabrică de jucării autohtonă, care răspunde cerințelor unei jucării cu rol terapeutic pentru copii de vârstă mică, din material ecologic, dar care conține și un mesaj social, de solidaritate și de suport pentru persoanele din Ucraina. Acesta este mesajul pe care îl transmite jucăria, creată sub forma unui glob de culoarea cerului, cu o inimă galben-albastră strânsă la piept.

DANIELA SÂMBOTEANU, președinta CNPAC, oferă câteva detalii privind această intervenție creată special pentru copiii din Ucraina: „Prin acest set, le oferim copiilor un suport emoțional și le arătăm o atitudine de grijă și respect. Pe de altă parte, jucăria este și un instrument terapeutic, care are rolul de a îmblânzi emoțiile copilului și-i poate deveni un prieten simbolic, pe care se poate sprijini în această situație dificilă, de migrație forțată. Cartea de colorat „Zâmbește cu Trimka!”, împreună cu un set de creioane, le va putea oferi copiilor o ocupație plăcută și interesantă și-i va ajuta să obțină o bunăstare emoțională, atât timp cât se află în contact cu cartea, cât și după. Ne-am dorit să-i împuternicim, să-i încurajăm pe copii și să le transmitem mesajul că nu au nici o vină pentru ceea ce li se întâmplă”.

Setul terapeutic și educațional „Zâmbește cu Trimka!” este distribuit de Serviciul mobil de asistență psihologică și socială în situații de criză umanitară PIDTRIMKA, creat de CNPAC, cu suportul financiar al partenerilor „Plan International” și ”„War Child Holland”.

În prezent, CNPAC elaborează și adaptează conținuturi și materiale adresate adolescenților care își petrec zilele lungi în centrele de refugiați, pentru a le oferi un suport emoțional și mesaje privind siguranța personală în condiții de migrație.

You May Have Missed