Laborator pentru prelevarea testelor pentru Covid, la Căușeni

Laborator pentru prelevarea testelor pentru Covid, la Căușeni

În raionul Căușeni este pe ultima sută de metri amenajarea unui laborator microbiologic performant pentru prelevarea testelor la Covid, informează studio-l.md.

Laboratorul va funcționa în incinta Centrului de Sănătate Publică și va fi capabil să prelucreze sute de teste pe zi.
Lucrările la acest obiectiv au început în luna octombrie, iar până în ianuarie 2022 se dorește ca acesta să fie deja funcțional.
Utilajul și mobilierul se află deja la Căușeni, iar în câteva zile ele urmează a fi instalate.
Totodată, în ultimele luni a fost instruit și personalul medical care va prelucra probele venite din cadrul centrelor medicale din Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă, de la spitalele raionale și de la centrele medicale private.
Prin amenajarea laboratorului microbiologic din orașul Căușeni se dorește reducerea timpului de așteptare a rezultatelor de laborator ale testelor Covid, micșorarea cheltuielilor zilnice de transportare a acestora la Chișinău, dar și apropierea serviciilor medicale de calitate de cetățeni.
Începând cu luna martie a anului 2019, de când toată țara a intrat în pandemia de coronavirus, zilnic toate instituțiile medicale, responsabile de prelevarea testelor Covid, inclusiv cele din Căușeni, transportă eprubetele cu teste la un laborator din capitală, unde acestea sunt prelucrate.
De regulă, rezultatele la testele PCR vin în 24 de ore, iar uneori, din cauza numărului mare de analize prelevate, acestea pot apărea chiar și peste două zile.
Pentru a degaja laboratoarele naționale, Ministerul Sănătății, în colaborare cu partenerii externi și cu Agenția Națională de Sănătate Publică, și-au propus să amenajeze în câteva centre de sănătate publică din țară laboratoare pentru procesarea testelor Covid.
Unul dintre acesta va fi la Căușeni. Medicii epidemiologi speră că, odată cu deschiderea laboratorului din acest oraș, timpul de așteptate a rezultatelor va fi unul optim, iar statul nu va mai fi nevoit să suporte cheltuieli zilnice de transportare a acestora la Chișinău.
Și locuitorii raionului Căușeni apreciază decizia Ministerului Sănătății de a deschide un laborator aici și asta pentru că nu vor mai fi nevoiți să meargă la Chișinău pentru a face un test PCR la Covid.
Noul laborator microbiologic va fi dotat cu echipament de ultimă generație, iar costurile de amenajare a acestuia se cifrează la câteva sute de mii de lei.
Laboratorul pentru procesarea testelor de Covid de la Căușeni va fi unul regional și va activa pentru trei raioane din sud-estul Republicii Moldova: Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed