CahulCultural

Profesorul Alexandru Tecuci, o istorie încă vie a Cahulului (II)

Între anii 1961 și 1976, a lucrat la Școala-internat nr. 1, mai întâi ca educator, apoi ca profesor de limbă și literatură, iar ulterior ca educator superior și director adjunct. „În această perioadă, l-am avut coleg de muncă pe minunatul om de cultură Leonid Șeptițchi, de la care am auzit despre poeții Teodor Nencev și Andrei Ciurunga și de la care am învățat cum se scrie o recenzie la compunere, cum se fac planurile calendaristice etc.”.
„Educator fiind, „adormea”, după ora stingerii, elevii cu lecturi din Sadoveanu, Coșbuc și din alți scriitori români. Pleca acasă pe aproape de miezul nopții, pentru ca în zori, la ora deșteptării, să fie iarăși în internat. Se „dezlănțui”, mai ales, după ce în 1967 a fost numit educator superior. Insista să i se ofere posibilitatea de a susține ore mai ales în clasele superioare, opta pentru lecțiile facultative pe care le susținea, de regulă, duminica. Alegea cei mai buni elevi, pe acei ispitiți cu adevărat de vraja cuvântului scris. Uitau și copiii să se uite la ceas; acele lecții opționale durau și câte 4-5 ore”.
„În anul 1967, Alexandru Tecuci a mai încercat o dată să intre la doctorantură. Însă foștii „turnători”, care între timp ajunseseră în cele mai înalte funcții, nu i-au permis nici acum să se ocupe de cercetare și știință, motivându-i că Universitatea are nevoie de doctoranzi în domeniul stilisticii și nu al literaturii”.
Au fost anii de reală afirmare profesională, când a muncit cu drag și cu multă sârguință, dorind să împărtășească elevilor săi din vastele cunoștințe acumulate pe durata studiilor universitare. „Adevărata dragoste a mea au fost copiii. Îi adormeam cu povestiri de Mihail Sadoveanu, îi fermecam cu viața lui Mihai Eminescu, îi injectam cu optimismul lui George Coșbuc”.
Din acea perioadă, dar și din următorii ani de profesorat, datează zecile de dosare pe care Alexandru Tecuci le pregătea pentru fiecare lecție, multe dintre acestea fiind și astăzi păstrate cu grijă în biblioteca personală. Pentru fiecare autor, domnul profesor obișnuia să se pregătească în mod special, citind tot ce avea la îndemână, fie în biblioteca proprie (acumulată în timp, prin renunțarea la achiziționarea unor bunuri personale, cum ar fi o mașină, o casă etc.), fie din biblioteca școlii, decupând din ziarele și revistele literare ale vremii, extrăgând și notând diferite citate, pe care mai apoi le folosea în prelegerile sale.
Pentru a vă face o idee asupra acestora, prezentăm doar unul dintre multele „dosare Eminescu” pregătite de domnul profesor, care conține, între altele, publicații întregi sau fragmente decupate din „Gazeta Literară” (nr. 19/9 mai 1963, nr. 17/23 aprilie 1964), „Tinerimea Moldovei” (nr. 146/9 decembrie 1979), „Literatura și Arta” (nr. 4/21 august 1988), „Glasul națiunii” (nr. 11/10 iunie 1988, nr. 29/30 decembrie 1998), „Octombrie Roșu” (nr. 18/9 februarie 1989, nr. 12/26 august 1989, nr. 73/17 iunie 1989), „Demnitatea” (1997), „Evenimentul” (2002), „Timpul” (2016). La care se adaugă numeroase notițe olografe, extrase din cărți despre viața și opera lui Mihai Eminescu, fotografii ș. a.
În paralel, în toată această perioadă, Alexandru Tecuci a lucrat și la ziarele raionale „Calea spre comunism” și „Octombrie Roșu”, în care, pe lângă operația de corectură, a publicat numeroase articole cu tematică literară.
În iulie 1976, revine la Școala nr. 2 din Cahul, în calitate de director. „Nu prea doream eu să fac pe directorul, mă deprinsesem cu copiii nevoiași din școala-internat, dar primarul orașului, Vasile Lanciu, mi-a zis că avem o singură școală de limba română și trebuie să facem ceva, căci contigentul ei scade pe zi ce trece”. La finele anului școlar 1981-1982, când și-a încheiat mandatul, de la 16 clase, cu câte pornise la drum, a ajuns la 32, fiecare cu câte 30-35 de elevi.
Urmează alți cinci ani (1982-1987), în care este director al Școlii-internat nr. 1, după care, până în 1998, funcționează ca profesor de limba și literatură română la Școala profesională nr. 5, ambele din Cahul.
În anul 1990, prin reorganizarea școlii-internat, se înființează Liceul Teoretic „Ioan Vodă”, printre ale cărui cadre didactice se număra și profesorul de limba și literatura română Alexandru Tecuci. În 1992, este numit director adjunct, funcție în care va rămâne până la pensionare (1997). În această perioadă, pe lângă faptul de a continua să scrie și să publice mai ales în presa locală și raională, Alexandru Tecuci este inițiatorul și animatorul revistei liceului, „Crai Nou”, al cărui prim număr a apărut la 28 mai 1992.
Prin mâna sa au „trecut” numeroși elevi, absolvenți mai apoi de studii superioare, care s-au străduit să-i semene și să-i urmeze exemplul, unii devenind, la rândul lor, profesori, ingineri, parlamentari, actori sau scriitori. Sunt suficiente să amintim doar câteva nume și acestea spun totul: academicianul Ion Bostan, dr. habilitat Petru Stoicev, scriitorii Haralambie Moraru și Ion Vicol, publicista Zinaida Cenușă, jurnalistul și politicianul Ștefan Secăreanu ș. a.
Cum gândea că încă nu-și spusese ultimul cuvânt, după pensionare va mai activa câțiva ani ca profesor de limba și literatura română la Școala profesională nr. 2 și la Liceul Teoretic „Ion Creangă” (unde va fi responsabil coordonator al revistei „Tainele luminii”, subintitulată ), iar din 2004 devine asistent universitar în cadrul Universității de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul. „S-a realizat astfel, fie și tardiv, un veritabil act de justiție, prin încadrarea-i în respectiva instituție de învățământ superior fiindu-i atestată, zicând așa, reputația de filolog notoriu în mediile pedagogice din sudul republicii”.
Dar Alexandru Tecuci este o personalitate complexă, pe lângă prodigioasa activitate desfășurată în domeniul învățământului, s-a afirmat și ca un excelent scriitor și gazetar. „În felul său, este un incontestabil și unic cronicar al cronicilor scrise și nescrise despre personalități literare clasice românești, inclusiv contemporane. S-a format ca publicist, colaborând la ziare și reviste. A fost și este mereu fecund. Pornind de la ziarele raionale „Calea” și „Cronos” (Vulcănești, respectiv, Cahul), susținând în special rubrica „Sfinte firi vizionare”, pe care de altfel a și inițiat-o la ziarul creștin-democrat „Demnitatea”, a scris numeroase studii și comentarii literare despre marele Eminescu, despre alți clasici români, personalități literare contemporane”.
În decursul timpului, în paginile lor l-au mai găzduit publicațiile „Cronos”, „Literatura și Arta”, „Glasul Națiunii”, „Țara”, „Demnitatea”, „Universitas”, „Vivat profesia”, „Evenimentul” și multe altele. O parte dintre aceste articole i-au fost adunate și publicate în volumul „Zbucium de creație și cercetare”, apărut la Cahul, în 2011, sub egida Universității de Stat „B. P. Hasdeu”. Dar foarte multe altele stau încă „pierdute” în paginile revistelor și ziarelor la care a colaborat, așteptând ca cineva să le adune măcar într-un op…
Vorbind despre profesorul și pedagogul Alexandru Tecuci, nu putem să nu amintim și despre prieteniile de-o viață avute cu colegii de breaslă, între care se disting cele cu profesorul Constantin Reabțov, autorul primei monografii dedicate așezării de pe Frumoasa, „Cahul: istorie, cultură, personalități”, și cu poetul-martir Andrei Ciurunga, născut la Cahul, dar stabilit în ultimii săi 50 de ani de viață la București, cu care a purtat o vastă corespondență.
Cu prilejul celei de-a optzecea aniversări, revista „Literatura și Arta” din 29 august 2013 i-a dedicat o întreagă pagină: „Profesorul Alexandru Tecuci – la 80 de ani”. Semnează emoționante articole și rememorează amintiri cu și despre profesorul lor drag foștii săi elevi (Ion Bostan, Petru Stoicev, Ion Vicol), colegi (Anatol Eremia), confrați de condei (Alexandru Manoil, Tudor Palladi), iar Diana Vicol, studentă la Universitatea din Beijing, îi dedică o poezie.
La 31 august, în contextul manifestării consacrate Zilei Limbii Române, desfășurată în sala de festivități a Universității de Stat „B. P. Hasdeu”, este celebrat cu ocazia jubileului de optzeci de ani. Prilej cu care, în semn de deosebită apreciere pentru susținerea și promovarea limbii și culturii române, din partea Consulatului General al României la Cahul i s-a oferit o Diplomă de onoare.
De câțiva ani, Alexandru Tecuci este tot mai trist, tot mai singur. Cea care i-a fost devotată tovarășă de viață mai bine de jumătate de secol s-a dus să se odihnească un pic pe Câmpiile Elizee. Copiii, ajunși la deplină maturitate, sunt fiecare pe la casele lor. Nici colegi sau prieteni nu prea mai are, cei mai mulți dintre aceștia fiind demult plecați într-o lume mai bună și mai dreaptă.
În ultima vreme lucrează la o carte de amintiri, pe care și-ar dori-o tipărită măcar în câteva zeci de exemplare. Sunt amintiri legate de orașul în care și-a trăit cea mai mare parte a vieții, de foștii colegi din anii de școală sau de cei cu care a împărtășit nobila profesie de dascăl.
Pandemia, care în ultimul an ne-a schimbat radical cursul vieții, l-a obligat să rămână mai mult în casă sau să se vadă arareori cu puținii cunoscuți care îi mai trec pragul. În schimb, i-a oferit răgazul pentru a pune în ordine miile de cărți din biblioteca personală (multe cu dedicații), de a-și revedea și corecta manuscrisul pentru a-l aduce la o formă cât mai apropiată de varianta finală.
Având în vedere venerabila-i vârstă, ca și problemele de sănătate care îl macină pe zi ce trece, dar de care nu se plânge niciodată, tare mi-e teamă că timpul nu va mai avea prea multă răbdare cu dumnealui. Așa că, haideți să-i întindem o mână, haideți să-i facem o ultimă bucurie, ajutându-l să-și vadă împlinit și acest ultim vis! Și, atât cât timpul ne va mai permite, să-i sorbim cu nesaț din comoara de înțelepciune și noblețe, în care se regăsește și o parte din istoria cahuleană a ultimului veac.
Ionel NOVAC