PAGINI DE ISTORIE: Bătălia de la Cahul

În luna august, s-au împlinit 250 de ani de la bătălia de la Cahul, care a avut loc în august 1770 în cadrul războiului ruso-turc din 1768-1774.

Poarta Otomană nu s-a împăcat că i-a slăbit dominaţia în Caucaz, pe ţărmul nordic al Mării Negre. Sprijinită diplomatic de Franţa şi Anglia, Turcia a declarat război Rusiei, cerând evacuarea armatelor ruse din dreapta Niprului. În vara lui 1770, otomanii, conduşi de Halil paşa, au trecut Dunărea.
Oastea rusă, având în componenţa sa câteva detaşamente de voluntari moldoveni, a reușit să învingă, în iulie 1770, sub comanda generalului P. Rumeanţev, pe râul Larga, hoardele tătare ale hanului din Crimeea, Kaplan Ghirei.
La începutul lunii august 1770, în preajma lacului Cahul (actualmente, lângă Vulcăneşti) generalul P. Rumeanţev „a dat un războiu cumplit… Vezirul a fost silit să fugă cu căpeteniile ce-l întovărăşe şi după ei şi toată oastea încât nu-şi da rând a trece Dunărea”, scriau cronicarii din acele vremuri.
Biruinţele răsunătoare de la Cahul şi Larga au schimbat radical situaţia strategică în favoarea Rusiei. În septembrie 1770, a fost cucerită cetatea Bender. Apoi au capitulat cetăţile Ismail, Chilia, Akkerman. După aceasta, operaţiile militare ale armatelor ruseşti au continuat pe teritoriul Bulgariei. Extinderea sferei de influenţă a Rusiei în sud-estul Europei a alarmat Austria, care a cerut Rusiei să înceteze înaintarea spre Bosfor, în caz contrar, ameninţa că se va alătura Turciei.
La 21 iulie 1774, Rusia şi Poarta Otomană semnează Pacea de la Kuciuk-Kainargi (sat în Bulgaria). Tratatul conţinea 16 prevederi favorabile Moldovei şi Valahiei, însă acestea, ca şi ţările slavone din Balcani, rămâneau în continuare sub turci. La tronul Moldovei venea, a doua oară, fanariotul Grigore II Ghica.
Nică PRUTEANU