Federația Moldovenească de Fotbal implementează un proiect la Cimișlia

Federația Moldovenească de Fotbal implementează un proiect la Cimișlia

Proiectul Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) „Fotbal în Școli” continuă maratonul de donație a echipamentului sportiv instituțiilor de învățământ din Republica Moldova care au întrunit toate condițiile și au aplicat la proiect. Echipa FMF, reprezentată de managerul proiectului, Valentin Chicu, a vizitat clasa specializată de fotbal din Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din orașul Cimișlia.

Pe lângă echipamentul sportiv destinat clasei de fotbal, se menționează într-un comunicat de presă, cei 25 de elevi au avut parte și de surprize din partea partenerilor FMF – „Moldtelecom”, în semn de încurajare de a practica fotbalul în continuare și de a dezvolta abilitățile sportive.
La eveniment au participat: PR managerul „Moldtelecom”, Ecaterina Zosim, managerul de proiect „Moldtelecom”, Boris Cojocari, directoarea Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”, Tatiana Comerzan, vicepreședintele raionului, Vadim Torgai, și șeful Direcției învățământ general Cimișlia, Vasile Surdu.
Acest echipament constituie una dintre acțiunile forului fotbalistic, în colaborare cu partenerii strategici, ce au menirea să contribuie la îmbunătățirea calității educaționale a copiilor din aceste instituții, care au semnat un contract de colaborare cu FMF pentru formarea claselor specializate de fotbal.
Proiectul „Fotbal în Școli” – Clase specializate prevede crearea claselor pe baza solicitărilor din partea instituțiilor de învățământ.
Din 1 septembrie 2020, fiecare instituție de învățământ participantă la proiect a primit din partea FMF un set de inventar sportiv (20 de mingi, sac pentru mingi, 20 de conuri și 40 de copete, precum și 15 bavete de joc) pentru organizarea și sporirea calității antrenamentelor, iar fiecare elev din clasa sportivă beneficiază de câte un set de echipament care include: un rucsac, echipament de vară, de iarnă și de prezentare.
În cadrul proiectului este prevăzut și un curs de instruire pentru antrenorii din instituțiile de învățământ. Clasele specializate de fotbal vor urma un program special cu antrenamente mai intense, de două ori pe zi, cu o alimentare corectă și nutritivă pe parcursul zilei. Clasele sunt mixte, formate din 25-30 de copii. Astfel, elevii, băieți și fete, din aceste clase vor practica această probă sportivă pe parcursul a 10 ore săptămânal în cadrul disciplinei „Fotbal”.
În total, sunt create 25 de clase specializate de fotbal din 17 instituții de învățământ din Republica Moldova. Fiecare clasă specializată are minim zece ore de fotbal săptămânal la această disciplină.
Crearea sistemului educațional de fotbal este una dintre prioritățile FMF pentru următorii ani, iar deviza noii Strategii de dezvoltare a Federației Moldovenești de Fotbal este „Accentul – pe copii”.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed