Lidia Constantinescu pe locul unde i-a fost casa părintească în orașul Cimișlia
Cimişlia

O plimbare imaginară prin istoria recentă a orașului Cimișlia (I)

Suntem în toiul evenimentelor istorice: am comemorat victimele primului val de deportări, din 13 iunie 1941, ale intelectualităţii; ne-am pronunţat referitor la data de 28 iunie 1940: „A fost eliberare sau ocupaţie?”; am marcat, la 4 iulie curent, aniversarea a 402 ani de la prima atestare documentară a orașului Cimișlia; ne-am recules şi la 6 iulie 2022, zi tristă pentru basarabeni, când a fost al doilea val de deportări în masă, de astă dată, a elitei satelor noastre…

De aceea, vă propun o plimbare scurtă prin orașul Cimișlia, tristă plimbare imaginară în trecut…
Valoarea localităților noastre sunt cetățenii lor! E un fapt cert. Ei sunt acei care fac istoria zi de zi. Se schimbă culorile politice, se schimbă generațiile, se schimbă mentalitatea oamenilor, dar sunt lucruri sfinte care nu pot fi date uitării și ignorate. Aceștia sunt OAMENII! Sunt acei care la timpul lor s-au jertfit, s-au evidențiat prin niște acțiuni specifice timpului, s-au marcat prin capacitățile lor, prin curajul lor, prin ambițiile lor…
Numai că, din păcate, destinul unora a fost unul vitreg. Le-a fost hărăzit un timp în viață cu schimbări dramatice…
Vă invit la o plimbare în timp și spațiu prin orașul Cimișlia. Nu prin toată localitatea, căci e mare, ci să începem de la cercul rutier din centrul orașului și să ne ridicăm pe strada Decebal doar până la intersecția cu strada Vasile Alecsandri…
Și să ne deplasăm imaginar în anii 1940-1941… Ani cu evenimente tragice pentru toată Basarabia.
28 iunie 1940… Administrația română e plecată, puterea sovietică, cu forțele ei militare, triumfătoare, își face apariția în târgușorul Cimișlia, județul Tighina.
Cei curioși, adunați în piață, priveau la acțiunile acelui moment istoric. Printre copii era și Pavel Firapontie Alexandreanu, de 11 ani, care va povesti apoi cum ostașii români se retrăgeau pe jos, pe cai, cu căruțe, iar peste vreo oră au apărut tancurile sovietice și au urmat calea armatei române. I-au ajuns lângă satul Javgur…
Facem câțiva pași pe această stradă în sus și, la stânga, lângă o casa, vedem o fetiță speriată, care peste 65 de ani va povesti: „Eu, locuind în centrul localităţii, am fost martoră la intrarea trupelor sovietice în Cimişlia. Au intrat două camioane pe şoseaua ce vine de la calea ferată. Camioanele erau pline cu soldaţi, în picioare, care ţineau în mână câte un steguleţ roşu şi-l fluturau biruitor. În mulţimea adunată să vadă ce se întâmplă erau şi de acei care îi primeau cu bucurie, strigându-le cuvinte de bun venit. Majoritatea dintre aceştia erau evrei…
În anul 1940, am fost nevoiţi să ne refugiem în România. Tata, Nicolae, fusese şef al Jandarmeriei din Cimişlia şi, cu un an până în 1940, se pensionase, dar pericolul să rămâi era mare…
La locul copilăriei mele, în Cimişlia, am revenit după căderea „zidului” sovietic de pe Prut. Mi-am recunoscut strada, căci alături era biserica, iar rândul de case pe care îl ţineam minte nu mai era. În locul casei noastre acum era construită o clădire în care se află magazinul de cărţi „Librăria” şi o parte din clădirea Poştei şi a „Telecomului”. Această clădire e construită şi pe teritoriul vecinilor noştri de atunci, a familiei Cicati: mai departe, în sus, se afla casa lui Victor Bocancea … Nimic nu mai era, totul s-a schimbat, s-a şters, a rămas doar în amintire…”
Deci, acea fetiță speriată era Lidia Constantinescu, care devenise acolo, în România, poetă cu dor permanent pentru Cimișlia:
Casă dragă din Moldova,
Unde-am fost cândva copii,
Către tine-mi tângui slova…
Eu te știu, tu mă mai știi ?..
Stoluri vin spre Cimișlia,
Zare-n care-am fost copii…
De arginturi, nostalgia
port la tâmple. Mă mai știi?

Regretata, din păcate, Lidia Constantinescu a devenit apoi o mare prietenă a elevilor și profesorilor din raion, mai ales a celor de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.
Ne ridicăm mai sus pe stradă și ne oprim la vecinul familiei Constantinescu, la Victor Bocancea. Acum nu mai este casa de atunci cu magazinul de birotică „Aurora” (semn că stăpânul a făcut studii în orașul Petersburg și s-a întors acasă în 1918, după revoluția din 1917), ci o clădire cu cinci etaje. O plăcuță metalică mică, instalată la colțul clădirii de către Asociația Obștească „Societatea Istorică „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Cimișlia, în cadrul proiectului „Ultima adresă”, indică unele date biografice ale acestui om cărturar, gospodar, om politic și patriot. A fost liderul Partidului Național–Țărănesc în județ, deputat în Parlamentul României, președinte al Zemstvei din Tighina, director al Băncii Populare din Cimișlia. A construit prima stație electrică în localitate, avea magazin de birotică, cinci hectare de pădure, numită și astăzi de cimișlieni „pădurea lui Bocancea”.
Toate acestea au făcut ca puterea sovietică să-l considere „element social periculos”, să-l aresteze, la 9 august 1940, și să-l condamne la opt ani privațiune de libertate. Nimerește în lagărul de moarte din orașul Ivdel și este exterminat la 27 aprilie 1942.
Casa lui, in fața căreia ne aflăm imaginar, va deveni sediu pentru secția raională a NKVD-ului. Numai că, în iulie 1941, când autoritățile sovietice se retrăgeau din Cimișlia cu ordinul „A nimici tot ce e mai valoros ca să nu rămână dușmanului”, ea a fost aruncată în aer. Ca să camufleze fapta, trebuiau „țapi ispășitori”, mai cu seamă că în acea noapte, de 9 spre 10 iulie 1941, a fost incendiat și depozitul cooperativei de consum, plin cu marfă, și câteva clădiri ale instituțiilor sovietice.
Și dacă am ajuns aici, să ne întoarcem privirea spre lăcașul sfânt de peste drum…
Este biserica „Adormirea Maicii Domnului”, unde, al 43-lea an (din 1898), își făcea serviciul preotul Haralampie Samburschi. El este arestat la 12 iulie 1941 și învinuit că se pregătea să întâmpine trupele germano-române, iar alți cimișlieni, 22 de bărbați, care s-au grăbit spre depozitul cooperativei de consum și au început să scoată marfa din foc, chipurile erau participanți la revolta contrarevoluționară în acea noapte și aveau ca scop să răstoarne puterea sovietică prin aruncarea în aer a clădirii NKVD-ului, prin incendierea depozitului și a clădirilor instituțiilor sovietice. Toate le-au unit într-un dosar, numindu-l „Grupul lui Samburschi”.

Anastasia BALMUȘ,
cercetătoare voluntară