CantemirSocial

Incendii de vegetație în toată țara

1 Mins read

Din cauza vânturilor puternice din ultimele zile, a sporit riscul izbucnirii și răspândirii rapide, pe suprafețe enorme, a incendiilor de vegetație uscată. De cele mai dese ori, cauza acestora o constituie incendierea intenționată și/sau nerespectarea, neglijarea celor mai elementare reguli de securitate antiincendiară, jocul cu focul, neatenția și indiferența oamenilor.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în ultimele 24 de ore, peste 280 de hectare de vegetație au fost cuprinse de flăcări în toată țara. Cele mai extinse incendii de vegetație au fost înregistrate în localități din raioanele Nisporeni, Strășeni, Călărași, Sângerei, Hâncești, Leova, municipiul Chișinău.
În context, pompierii avertizează repetat oamenii despre riscurile arderii necontrolate a gunoiului menajer, dar și pericolul aprinderii ierbii uscate. În condiții de vânt și umiditate redusă, focarele de vegetație se pot răspândi pe spații extinse, aducând prejudicii mari.
Anatol Carafizi,
șef al Serviciului de apărare împotriva incendiilor din raionul Cantemir

Related posts
Social

Ziua Mondială a Diabetului: împreună suntem mai buni, mai puternici

2 Mins read
Ziua Mondială a Diabetului s-a desfășurat, sâmbăta trecută, 14 noiembrie, sub sloganul „Împreună suntem mai buni, mai puternici decât fiecare dintre noi”…
Social

„În organismul uman, o singură celulă poate preveni o maladie, și invers. La fel e și cu votul”

4 Mins read
Persoanele trecute de 55 de ani au avut cea mai activă participare la primul tur al alegerilor prezidențiale, arată datele Comisiei Electorale…
Social

Prevenirea și tratarea pneumoniei

2 Mins read
Ziua mondială a pneumoniei, marcată anual la 12 noiembrie, deja de 11 ani, coincide, în acest an, cu perioada pandemiei COVID-19, fapt…
Abonează-te pentru a afla primul ultimele noutăți!