Au compus o melodie prin care îndeamnă populația să stea acasă

Angajații a trei structuri din raionul Cahul ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au compus o melodie prin care îndeamnă populația să stea acasă, în contextul răspândirii coronavirusului pe teritoriul Republicii Moldova.
„Stai acasă, nu încălca, caci viața e frumoasă/ Mai ușor noi vom lucra pentru societate / Cahul exemplu ne va da și împreună le vom reuși pe toate/ Rugăm frumos să respectați voi legea si distanța/ Spălați mai des mâinile cu săpun, căci viața e frumoasă/ Nu e glumă la moment cu ce luptăm, de voi nouă ne pasă” – sunt principalele mesaje ale cântecului compus și interpretat de colaboratori ai MAI din raionul Cahul, comunică site-ul ziuadeazi.md.
Sursa citată mai precizează că anterior angajații Inspectoratului de Poliție Cahul și carabinierii de aici patrulau străzile din localitate și transmiteau mesaje similare prin boxe.
Ion CIUMEICĂ