Campania de vaccinare a început: declarațiile primilor medici vaccinați

Campania de vaccinare a început: declarațiile primilor medici vaccinați

Conform programului de vaccinare, în prima etapă se vaccinează lucrătorii din cadrul sistemului de sănătate. Astfel, ieri, 02 martie 2021, au fost vaccinați primii medici. Conform datelor oferite de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, la ora 16:30 erau vaccinați deja 751 de lucrători din cadrul sistemului de sănătate.

Alexandru Botizatu, șeful Departamentului de Anestezie și Terapie Intensivă, din cadrul Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” este primul lucrător medical vaccinat cu vaccinul AstraZeneca. „Vaccinul împotriva COVID-19 este colacul de salvare în această pandemie. Am emoții de mândrie și gânduri bune că în sfârșit există lumină în acest tunel întunecos. Mă bucur că și colegii mei din sistemul medical doresc să se vaccineze și vom putea să ne desfășurăm munca în continuare, cu speranța că această pandemie va avea un sfârșit”, a declarat medicul.

Doctorul Adrian Belîi, șeful Departamentului de anestezie și terapie intensivă, este prima persoană imunizată la IMU. În acest sens doctorul a menționat: „Am făcut acest pas important pentru a avea grijă de sănătatea mea, dar și a celor din jur. Zilnic monitorizez starea de sănătate a zeci de pacienți extrem de gravi și ei au același mesaj pro-vaccinare”.

Vicedirectorul medical la IMU, Igor Curov de asemenea a relavt în context: „Sunt bucuros că am reușit să mă vaccinez și transmit acest mesaj de încurajare către toți colegii mei, deoarece vaccinarea, de rând cu alte metode de protecție, ne va permite să învingem pandemia”.

În comentariile postărilor de pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cetățenii au adus cuvinte de laudă medicilor și au mulțumit pentru sacrificiile acestora.

De asemenea, referitor la lansarea Campaniei de vaccinare Anti-Covid a transmis un mesaj și Președintele țării, Maia Sandu, pe pagina sa oficială de Facebook: „Este o zi importantă pentru noi toți – astăzi prinde viață speranța că, după lucrătorii din prima linie, vom reuși să vaccinăm cât mai mulți cetățeni și vom reveni la normalitate. Vă asigur că depunem toate eforturile pentru ca și cetățenii noștri să aibă acces cât mai rapid la vaccin.”

Tot în prima zi au fost vaccinați mai mulți medici din prima linie din municipiul Chișinău, raioanele Orhei, Bălți, Hîncești și altele.

Amintim că cele 21.600 de doze de vaccin AstraZeneca, oferite cu titlu gratuit de către România, au fost livrate pe 27 februarie 2021 Republicii Moldova.

You May Have Missed