Uniți în cuget și-n simțiri sunt frații de pe ambele maluri ale Prutului

Uniți în cuget și-n simțiri sunt frații de pe ambele maluri ale Prutului

An de an, de Ziua Națională a României, redevenim punți peste Prut, ne reîntoarcem în Patria-mamă, or, anume aici se simte cel mai bine pulsul acestei mari sărbători.

Ziua Națională a României a fost sărbătorită nu numai la București și Alba Iulia, dar și în alte orașe și sate, unde se păstrează tradiția ca marea sărbătoare a tuturor românilor să fie marcată cu fast. Cu această frumoasă ocazie, în perioada 30 noiembrie – 3 decembrie 2022, un grup de cadre didactice din raionul Cantemir, condus de subsemnata, s-a aflat în vizită în orașele Ploiești și Vălenii de Munte, județul Prahova, la invitația Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Ploiești, județul Prahova, președinte colonel (r) Constantin Chiper; a Societății Culturale „București–Chișinău”, filiala Prahova, președinte ing. Neculai Ursu; a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Vălenii de Munte, județul Prahova, președinte Nicolae Moise, colonel (r).
În aceste zile am savurat din plin din istoria, cultura și meritele neamului românesc: Ploiești – Orașul „aurului negru”, și Vălenii de Munte – Cetate de Cultură. Am trăit o plăcută incursiune în timp, fiind profund impresionați de locurile istorice, îndeosebi de Troița de la Strejnicu, unde a fost omorât mișelește reputatul istoric, om de știință și de cultură Nicolae Iorga. Am rămas plăcut impresionați de manifestarea din preajma Monumentului Eroilor din Piața orașului Ploiești, în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă pentru reîntregirea neamului, am participat la slujba religioasă, la depuneri de flori și coroane, la discursuri rostite de reprezentanții autorităților, la defilarea unităților militare, a utilajelor militare și de primă urgență, la un moment de reculegere.
Profesorii cantemireni au participat și la alte activități, inclusiv la programe cultural-artistice, la care au evoluat cu un program de cântece patriotice, alături de colective folclorice de pe ambele maluri ale Prutului. În dimineața zilei de 1 decembrie, am vizitat Mănăstirea Zamfira din Lipănești, important monument de arhitectură și artă a patrimoniului cultural românesc, Troița din localitatea Strejnicu, în preajma orașului Ploiești, ridicată în cinstea marelui Nicolae Iorga, istoric, critic literar, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar, și i-au adus un pios omagiu. De asemenea, am fost la Sfânta Mănăstire Turnu din comuna Târgușorul Vechi, județul Prahova…
Am mers pe urmele istoriei, vizitând un șir de puncte turistice din orașul Ploiești. Ne-am bucurat nespus de mult că numele basarabeanului nostru Constantin Stere e la loc de cinste atât la Muzeul Memorial „Constantin și Ion Stere”, cât și în Parcul „Constantin Stere”, localitatea Bucov, județul Prahova, la fel precum Casa Memorială „Nicolae Iorga” din orașul Vălenii de Munte păstrează urmele marelui patriot al neamului, Nicolae Iorga și tot suflul istoric legat de această mare personalitate istorică.
În cadrul vizitei au fost semnate acorduri de parteneriat cu Societatea Culturală „București–Chișinău”, filiala Prahova, președinte ing. Neculai Ursu, cu Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Vălenii de Munte, orașul Vălenii de Munte, județul Prahova, președinte Nicolae Moise, colonel (r), și cu Colegiul Național „Nicolae Iorga”, orașul Vălenii de Munte, județul Prahova, director – Marghioala-Andrei Maria.
Am rămas profund impresionați de tot ce-am văzut și am auzit: locurile, oamenii care ne-au întâmpinat cu sufletul larg deschis, ne-au dat lecții de istorie, de patriotism, omenie.

Ana BURDUJA,
specialistă superioară, Direcția generală învățământ Cantemir

You May Have Missed