Autoritățile resping solicitarea sindicaliștilor de a majora salariul minim pe țară până la 5.000 de lei

Autoritățile resping solicitarea sindicaliștilor de a majora salariul minim pe țară până la 5.000 de lei

Autoritățile nu acceptă solicitarea sindicaliștilor privind stabilirea salariului minim pe țară pentru anul 2023 în valoare de 5.000 de lei. Subiectul a fost discutat în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective.

Potrivit informațiilor prezentate de Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM), estimările Ministerului Finanțelor arată că impactul bugetar al acestei creșteri ar depăși un miliard de lei, ceea ce autoritățile nu-și pot permite pentru a acoperi cheltuielile pentru sectorul bugetar, scrie Bizlaw.md.
În context, Marcel Spatari, ministru al Muncii și Protecției Sociale, a spus că majorarea salariului minim pe țară până la 5.000 de lei ar putea fi posibilă în două trepte, de exemplu din 1 ianuarie – 4.000 de lei și revizuirea acestui cuantum către 1 iulie. Sindicatele însă au criticat propunerea respectivă și au prezentat mai multe argumente în favoarea creșterii nivelului salariului minim.
”Ne dorim nu doar o creștere cantitativă a salariului, ci o creștere calitativă. Primul motiv este ca salariul minim să poată oferi salariatului posibilitatea de a beneficia de o pensie minimă. Or, în prezent un salariat care primește 3.500 de lei nu poate beneficia de o pensie minimă reieșind din calculele salariale, dar statul compensează diferența. Al doilea motiv este că salariul minim în sfârșit în Republica Moldova să reprezinte 50% din salariul mediu prognozat. Al treilea motiv este inflația extrem de mare, care în prezent constituie 34%. Inflația trebuie luată în considerare la creșterile salariale, mai ales că, chiar dacă ar fi o creștere de 34%, aceasta ar însemna o indexare, dar nu majorare”, a declarat în cadrul ședinței Igor Zubcu, președintele CNSM.
Salariul minim se stabilește și se reexaminează de Guvern în modul prevăzut de legislație, după consultarea partenerilor sociali, în funcție de rata medie anuală a inflației și rata de creștere a productivității muncii la nivel național. Cuantumul salariului minim lunar din sistemul unitar de salarizare nu poate fi mai mic decât mărimea minimului de existență calculat pentru ultima perioadă de gestiune.

You May Have Missed