Cântece patriotice dedicate duetului Ion și Doina Aldea-Teodorovici

Cântece patriotice dedicate duetului Ion și Doina Aldea-Teodorovici

Sâmbăta trecută, Casa de cultură din orașul Căuşeni a fost gazda unui concurs rai-onal al cântecului patriotic, dedicat memoriei interpreților Ion şi Doina Aldea-Teodorovici: un duet care a promovat renaşterea noastră națională.

Potrivit studioului local de televiziune, la manifestarea organizată de către Direcția educație, cultură, tineret, sport şi turism a Consiliului Raional Căuşeni au participat reprezentanți a 18 instituții din subordine.
Participanții au dat dovadă de creativitate, originalitate în evoluări, individualitate şi măiestrie artistică, promovarea cântecului patriotic fiind unul dintre obiectivele fundamentale ale educației.
Cel mai bine s-au prezentat la concurs elevii din următoarele instituții de învățământ: Centrul Raional de Creație a Copiilor și Adolescenților Căușeni şi liceele teoretice „Ştefan cel Mare şi Sfânt” din localitatea Taraclia, „Meșterul Manole” din satul Sălcuța, „Alexandru cel Bun” din orașul Bender, „Ion Creangă” din centrul raional, „Mihail Sadoveanu” din satul Fârlădeni, gimnaziile din comunitățile Plop-Ştiubei, Ursoaia, Tocuz, Ciuflești, „Ion Ungureanu” (Opaci).
Direcția educație, cultură, tineret, sport și turism Căușeni exprimă calde mulțumiri tuturor elevilor și conducătorilor artistici ai colectivelor școlare pentru participare și implicare activă la concursul raional al cântecului patriotic.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed