Al 12-lea stadion de minifotbal din raionul Cimișlia,<br>inaugurat în comuna Ialpujeni

Al 12-lea stadion de minifotbal din raionul Cimișlia,
inaugurat în comuna Ialpujeni

Joi, 20 octombrie curent, a avut loc ceremonia de inaugurare a celui de al 12-lea stadion de minifotbal din raionul Cimișlia, în comuna Ialpujeni.

După cum informează site-ul www.raioncimislia.md, Gimnaziul „Dimitrie Cantemir” din această localitate se află printre instituțiile care se bucură de un nou teren de minifotbal, amenajat grație investițiilor financiare alocate de către Consiliul Raional Cimișlia (în valoare de 370 de mii de lei) și de către primăria comunei Ialpujeni (cu o contribuție de 150 de mii de lei), precum și ajutorului acordat de către Federația Moldovenească de Fotbal (FMF), care a oferit învelișul artificial pentru arena în cauză.
Ceremonia de inaugurare a noului teren de minifotbal a inclus un program de activități cultural-sportive prezentate de copiii din cadrul gimnaziului.
Pe acest stadion echipele sportive vor reuși să înregistreze noi performanțe, iar antrenamentele vor deveni mai comode, datorită terenului construit conform standardelor europene.
Alături de gazde, la evenimentul de dare în folosință a terenului au participat angajați ai administrației raionului Cimișlia, în frunte cu președintele acestuia, Mihail Olărescu, câțiva consilieri raionali și, desigur, reprezentanții FMF – Vadim Șargarovschi și Vladislav Cebotari.
La rândul său, conducerea instituției de învățământ și-a exprimat recunoștința și aprecierea pentru susținerea modernizării infrastructurii locale, pentru efort și sprijinul financiar acordat gimnaziului și comunității în ansamblu. Lucrările la obiectul în cauză au fost inițiate la sfârșitul anului 2020 și finalizate în luna octombrie curent.
Menționăm că, în raionul Cimișlia, sunt amenajate 12 terenuri de minifotbal, la construcția cărora a contribuit substanțial cu mijloace financiare Consiliul raional.
Astfel că amatorii jocului cu balonul rotund din această unitate administrativ–teritorială au posibilități reale de a practica fotbalul de dimensiuni mici în condiții bune și pe arene moderne.

Ion CIUMEICĂ

foto: Ion JALBĂ

You May Have Missed