Prevenirea intoxicațiilor cu ciuperci

Prevenirea intoxicațiilor cu ciuperci

Pentru a preveni intoxicațiile cu ciuperci, evitați cumpărarea acestora din locuri neautorizate. O sursă importantă de proteine vegetale, mai benefice decât animaliere, ne pot provoca grave probleme de sănătate. Or, cu toate beneficiile lor, ciupercile comestibile nu trebuie consumate în cantități mari și nici foarte frecvent, cu atât mai mult – cele necunoscute.

Intoxicaţiile cu ciuperci reprezintă o urgenţă medicală, iar rapiditatea în stabilirea diagnosticului şi instituirea tratamentului pot salva viaţa bolnavului. În acest sens și în scopul notificării, al cercetării şi evidenței cazurilor de intoxicații provocate de consumul ciupercilor, a fost aprobat un Ordin al Ministerului Sănătății.
În ultimii trei ani, s-au înregistrat de la 81 la 370 de cazuri de intoxicații cu șase decese la adulți. În nouă luni ale anului curent, s-au înregistrat 16 cazuri de intoxicații cu afectarea a 19 persoane, dintre care doi copii cu vârsta de până la 17 ani. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în raioanele Orhei, Edineț, Florești, Călărași și Ungheni. Principala cauză a intoxicațiilor a fost consumul ciupercilor culese de anumite persoane sau procurate de la comercianţii de pe marginea şoselelor.
O altă cauză constă în prepararea incorectă a ciupercilor în condiţii de casă. Înainte de a merge la strâns ciuperci sau de a le procura, trebuie de știut, cel puțin teoretic, cum arată unele specii de ciuperci otrăvitoare care pot fi întâlnite în pădurile noastre. Orice persoană căreia îi place să meargă la cules nu ar trebui să pună ciuperci necunoscute în coș. Chiar și cea mai mică ciupercă otrăvitoare, deja prelucrată împreună cu restul ciupercilor, poate genera un șir de consecințe grave.
Mulți se bazează pe cele mai „sigure” semne, care ne „ajută” la identificarea ușoară a ciupercilor otrăvitoare. Astfel, se consideră că ciupercile otrăvitoare coagulează laptele, întunecă ceapa și usturoiul, înnegresc obiectele din argint. Acest lucru nu e corect! Atenție: există doar două căi de urmat pentru a evita orice confuzie – ciuperci comestibile cultivate sau ciuperci comestibile sălbatice atent selecționate de către societăți autorizate; consumul de ciuperci spontane culese cu profesionalism (e obligatoriu să se cunoască temeinic caracterele morfologice ale ciupercilor).
În aproximativ două ore de la consumul ciupercilor toxice, poate apărea greaţă, vomă, diaree, transpiraţie excesivă, slăbiciune generală, dureri abdominale etc. Peste șase ore pot apărea dureri de cap, ameţeli şi agravarea stării de vomă, pierderi de conştiinţă, halucinaţii și chiar comă. Semnele intoxicației, cu perioada de incubație îndelungată, apar după ce toxinele s-au absorbit în organism. În lipsa asistenței medicale specializate, starea se înrăutățește vădit și pot apărea complicații severe. La apariția primelor simptome ale intoxicației, se apelează imediat 112, dat fiind riscul unei evoluții grave, uneori letale.
Persoana intoxicată va bea cât mai multă apă (2-3 litri) de temperatura camerei şi/sau mult lichid rece – lapte, ceai, compot, suc. Nu se recomandă apă caldă sau sărată; se inițiază spălături gastrice prin provocarea vomei. Procedura se repetă până ce conținutul stomacului, adică apele vomitive, devin limpezi. Persoana afectată trebuie să stea în pat; se interzice efectuarea activităților fizice înainte de spălarea stomacului (spălarea va elimina toxinele, iar mișcarea, alergarea sau mersul pe bicicletă va intensifica absorbția toxinelor în sânge); se mai recomandă a administra un purgativ, de exemplu, sulfat de magneziu (remediu care accelerează peristaltismul intestinal).
În mod obligatoriu, se indică un enterosorbent (cărbune activat). E important să preveniți situațiile în care un copil ar putea mânca o ciupercă crudă. Pentru a evita acest lucru, înainte de plimbare, trebuie să inspectați locul în care va merge copilul. De asemenea, trebuie să fie permanent inspectate de către administrație teritoriile creșelor și grădinițelor, ale școlilor și ale altor instituții pentru copii. În plus, este necesar să monitorizați cu precauție copiii în timp ce mergeți la plimbare, în special în parcuri, piețe, locuri de joacă și în pădure.

Aurel BABILEV,
medic în promovarea sănătății, CSP Cahul (sectorul Cantemir)

You May Have Missed