Rețeaua de canalizare a orașului Cimișlia se extinde

Rețeaua de canalizare a orașului Cimișlia se extinde

Forfotă mare se atestă, actualmente, în cartierul Cogâlnic din orașul Cimișlia, unde, acum mai bine de o lună, au început lucrările de execuție în cadrul unui proiect care prevede extinderea sistemului de canalizare în această urbe.

Potrivit unui comunicat, în cadrul vizitei de monitorizare întreprinse joi, 13 octombrie curent, la șantierul de lucru al proiectului, specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Sud au notificat că a fost executată deja construcția și montarea a 4,4 kilometri de rețea de canalizare și a 135 de cămine de vizitare, ceea ce reprezintă 20 la sută din valoarea totală a lucrărilor contractate.
De notat că, în total, în cadrul proiectului în cauză este planificată extinderea rețelei de canalizare orășenești existente cu 20,1 km și construcția unei stații de pompare a apelor uzate.
Proiectul „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia” are o valoare totală de 36,7 milioane de lei, dintre care 32,7 milioane sunt alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională și Locală, iar patru milioane de lei reprezintă contribuția autorității publice locale.
Lucrările de construcție urmează să fie finalizate în noiembrie 2023.
Ca urmare a investiției realizate, peste 5000 de locuitori ai orașului Cimișlia și 277 de întreprinderi, instituții publice și agenți economici vor fi branșați la o rețea modernă de canalizare și vor obține acces durabil la servicii și utilități publice de calitate.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed