Și raionul Leova va beneficia de Programul „EU4Moldova: Comunități Locale”

Și raionul Leova va beneficia de Programul „EU4Moldova: Comunități Locale”

La Chișinău s-a desfășurat ședința ordinară a Comitetului de Supraveghere a Programului „EU4Moldova: Comunităţi Locale”, organizată de Cancelaria de Stat a Guvernului, în parteneriat cu Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova, se menționează într-un comunicat difuzat presei.

Programul în cauză este finanţat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) şi Ministerul Afacerilor Externe din Polonia şi implementat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), de Agenţia Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) şi de Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.
Evenimentul a fost consacrat lansării celei de-a doua etape a Programului „EU4Moldova: Comunităţi Locale”, în cadrul căreia activitățile vor fi finanțate în mod prioritar în raioanele Leova, Edineț și Strășeni.
Vă reamintim că, pe parcursul primei etape, de fondurile acestui program au beneficiat comunitățile din raioanele Cahul și Ungheni.
Programul „EU4Moldova: Comunităţi Locale” are menirea de a îmbunătăţi calitatea vieţii şi de a atenua consecinţele economice şi sociale ale Covid-19, preponderent în comunităţile din mediul rural.
La baza programului vizat se află patru componente:
• Îmbunătăţirea serviciilor publice locale (implementată de GIZ);
• Dezvoltarea infrastructurii publice locale (implementată de ADA);
• Dezvoltarea oportunităţilor economice locale şi a abilităţilor profesionale (implementată de GIZ şi ADA);
• Dezvoltarea locală în gestiunea comunităţilor (LEADER) (implementată de SFPL).
Bugetul total al programului este de 24,7 milioane de euro, implementarea căruia se va finaliza în decembrie 2025.
Domeniile prioritare de intervenție vor viza sectorul energetic, apa și canalizarea, dar și managementul deșeurilor solide.
Merită salutat faptul că se pune accentul pe investițiile în infrastructură, precum și pe dezvoltarea oportunităților economice la nivel local.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed