La Cahul a fost deschis un spațiu prietenos copiilor refugiați din Ucraina

La Cahul a fost deschis un spațiu prietenos copiilor refugiați din Ucraina

Centrul de Creație „Luceafărul” din municipiul Cahul a devenit punct de atracție și suport pentru copiii refugiaților din Ucraina care sunt găzduiți aici, informează portalul de știri ziuadeazi.md. Mai mult ca atât, în cadrul acestei instituții educaționale a fost creat și un spațiu prietenos copiilor – Ludoteca, unde aceștia comunică și învață împreună cu semenii lor din Republica Moldova.

Totul a fost posibil grație proiectului „Toleranță zero față de violența în familie în regiunile Cahul și Ungheni”, care este implementat de Asociația Obștească (AO) „AZI” din Cahul cu suportul Terre des hommes – Moldova, în cadrul proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de UN Women.
Proiectul este concentrat, în primul rând, pe acordarea de suport informațional, psihosocial imediat și pe termen mediu pentru copiii și femeile refugiate din Ucraina, localizate în municipiul și în raionul Cahul.
Iată ce a declarat Oxana, care este refugiată din Odesa și a venit la Cahul împreună cu fiul ei: „Întâmplător, am făcut cunoștință cu Tatiana (Seredenco, directoarea executivă a AO „AZI” – n.n.) la Centrul de criză și ne-a invitat la o întâlnire cu alte femei care, de asemenea, au fugit din calea războiului. Ei ne susțin foarte mult. Venim cu plăcere la fiecare activitate, copiii sunt foarte fericiți”.
Pe termen lung, spațiul creat și dotat în cadrul proiectului va fi destinat fetelor și femeilor din regiunea Cahul pentru a realiza activități în cadrul Centrului de Creație „Luceafărul”.
„Lunar, organizăm activități ludice cu copiii, activități de socializare sau mergem ca să cunoaștem mai bine orașul nostru. Avem activități de informare a mămicilor și a femeilor refugiate sau non-refugiate. Noi vorbim despre non-violență, dar totodată le învățăm cum să-și perfecteze actele, cum să obțină acel IDNP temporar, ca ele să se simtă cât mai confortabil la noi, în Cahul”, a comunicat Tatiana Seredenco, directoarea executivă a Asociației Obștești „AZI”.
De activitățile derulate în cadrului Centrului de Creație „Luceafărul” din municipiul Cahul beneficiază, la ora actuală, 30 de persoane, femei și copii.
„Știu că este greu, toți stăm cu gândul la situația din Ucraina. Toți ne rugăm pentru pace și sperăm foarte mult să fie pace în lume cât mai curând, iar cei din Ucraina să vină aici în ospeție”, s-a adresat Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, copiilor și femeilor prezenți la eveniment.
Echipa Centrului de Creație „Luceafărul” a pregătit și un mic concert, cu interpretări instrumentale și cântece.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed