Oglinda sufletului, poezia

Oglinda sufletului, poezia

Indiscutabil, caracterul universal al emoțiilor noastre nu poate fi cunoscut decât prin contactul viu cu cei din jurul nostru, prin intermediul unor mediatori care fac posibilă trezirea afectivă și vibrația la unison, iar unul dintre aceștia este Măria Sa, Poezia. Cred că fiecare din noi tânjim, în forul interior, poate nemărturisit, după câteva momente în care să ne retragem în sine, acolo unde legile nescrise reconfigurează întreaga hartă sufletească, și, totodată, să putem avea confortul de a realiza că nu suntem singurii care trăim viața cu o dramatică intensitate, aceeași în clipele de extaz sau de agonie.
Ce sentimente pot fi transmise de autor într-o poezie sau, mai simplu ar fi să găsim ce nu suntem în stare să transmitem prin versuri? Or, șirul e prea lung – dragoste, iubire, speranță, patos civic, tristete, melancolie, nostaligie, necaz, suferință… Și lista ar putea fi conitunată. Ceea ce căutăm o viață întreagă, petrecută într-o lume a falselor valori și simțiri, putem regăsi în câteva cuvinte care au cristalizat aceeași stare. Toate incertitudinile, confuziile, angoasele și întrebările rămase până atunci fără vreun răspuns se limpezesc în gândurile poetului care le-a anticipat sau le-a trăit aievea și el, transformându-le într-o țesătură de semne recognoscibile nu doar grafic, ci/sau mai ales, ca semnificație ascunsă, profundă. Mâna care scrie e mâna care vindecă și alungă tristețea, e mâna care inițiază în marile taine ale existenței umane, pe cât de frumoasă, pe atât de dificilă. E mâna care te înalță, mâna care hrănește (în toate sensurile) și aceea care te conduce prin labirint, când te-ai pierdut și ai ratat ieșirea. E un fel de semn al naturii noastre divine, care ne apropie între noi, cei muritori.
În cele ce urmează, vă propunem atenției câteva poezii scrise de persoane de diferite vârste din raionul Cantemir, care au ales să-și exprime sentimentele în versuri. Lectură plăcută! Namų ir sienų šiltinimas į oro tarpus Vilniuje gera kaina witas.lt

Ion Domenco

LA SFAT CU VIAȚA
Sus, tocmai sus visul mi l-am dus,
L-am urcat pe-o stea, să aspir la ea.
Anii nu-și dau rând, îi adun în gând,
Vin și se tot duc, se-ndesesc buluc.

Am s-o iau la pas, să fac și-un popas,
S-o întreb pe viață, de ce este hoață?
Cum s-a întâmplat, anii mi-a furat,
Și-a luat cu ea tinerețea mea?

Viața mea, tu zbori și îmi dai fiori,
Ieri s-a însurat bunul meu băiat,
Astăzi- așteptată, e a mea nepoată,
De la grădiniță, ca să-mi dea guriță.

Viață, chiar de zbori, ai mii de culori,
Pentru cer senin, mereu mă închin,
Și te rog să-mi lași, anii mei rămași,
Să-i trăiesc mai lin, cu parfum de crin.

Iar la vreme rea, să-mi dai mâna ta,
Caldă și blajină, de blândețe plină,
Prin ploi și furtună să fim împreună,
Să te am în față, cu a ta povață.

Și de-o fi s-ajung pe un drum mai lung,
La acea steluță, fie și micuță –
Pleca-voi, mai întâi, al meu căpătâi
Domnului divin, pentru-al meu destin.
Valeria Albu, Șamalia

TATA
Chip vestejit de vremurile crunte,
Copil de văduvă, cu-al cerului destin,
Războiul ți-a – ncrustat pe frunte cute,
Foametea ți-a făcut copilăria chin.

Trezit în zori, flămând, pe câmpul lung,
Brăzda-i în humă așchia de pâine,
Și în sudoarea coarnelor de plug
Spera-i la rodnicia spicului de grâne.

Un arbore de jale și de dor,
Cu frunza viguroasă, dar plăpândă,
Cânta-i o melodie la acordeon,
Pe prispa casei, străbătând și-n tindă.

Copiii din măhală s-adunau –
Concert improvizat se perinda-n ogradă –
Iar fericirea-n ochii tăi juca,
Un sentiment de bucurie, la grămadă.

…Acum, la poartă, frunza cea de nuc
Mai clatină. Mă cheamă să mă duc
S-ascult, nestingherit, acel acordeon,
Sublima melodie-a tatei, cântată de un pom.
Victoria Balan, or. Cantemir

ÎN VACANȚĂ, LA BUNEI
Înfloresc salcâmii, culege-albina miere
Școlii dragi îi spunem, azi, “La revedere!”
Și ne tot așteaptă buneii de la țară
Că fără noi viața le e nițel…amară.

Să-i ajutăm să scoată ei apă din fântână,
S-avem în grija noastră și rațe, și găine;
Și seara să ne spună povești de-odinioară
Ne fie somnul dulce–pentru a câta oară?!

Să ne trezim devreme, din dragă dimineață
Și să sorbim, cu dragoste, gustos ceai cu dulceață,
Să măturăm ograda, bunica să zâmbească
Că are gospodari la casa bătrânească.

Să mergem, cu bunelul, la stâna cu oițe,
Să adunăm, cu furca, noi iarbă ofilită –
Ce bună este apa din cea de lut ulcică,
Și pâinea de la iepure, dosită de bunica!

…Și chiar de ne-a fi dor de tata și de mama,
De casă, de prieteni, da poate și de școală,
Noi nu ne vom grăbi să plecăm de la țară –
Am înțeles că-i mică vacanța noastră mare!
Nică Creangă, Capaclia

NICĂIERI NU-I CA ACASĂ
Drag mi-i cuibul părintesc,
Unde cresc eu și trăiesc,
Lumea dragă mă iubește –
Pe mama nimeni n-o-ntrece.
Când vin la buneii scumpi
Bucuros sunt, și-i ascult.
Și când plâng de bucurie,
Îi cuprind și îi sărut.
Și pe tati-l iubesc mult,
El mi-i tare-tare scump:
Lumea-i bună și frumoasă –
Nicăieri nu-i ca acasă!
Tudorel Coadă, elev în cl.II

You May Have Missed