CimişliaSocial

Sistemul de canalizare din oraşul Cimişlia va fi extins

Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud și Primăria orașului Cimișlia au semnat   un contract de antrepriză în cadrul proiectului de infrastructură „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia”, finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), transmite ADR Sud.  

Valoarea contractului de antrepriză constituie circa 36,0 mln. lei, dintre care în jur de 32,4  mln. lei vor fi alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar aproximativ 3,6 mln. lei. (10%) vor fi acoperite din bugetul orașului Cimișlia.

Investiția are drept obiectiv creșterea confortului urban și a atractivității orașului Cimișlia pentru cetățeni și investitori prin extinderea sistemului  de canalizare în conformitate cu standardele naționale.

În cadrul proiectului este prevăzută executarea lucrărilor de extindere a rețelei de canalizare orășenești existente cu 20,1 km, construcția unei stații de pompare a apelor uzate, conectarea a peste 200 de gospodării individuale și a 277 de agenți economici la servicii de epurare a apelor uzate. Totodată, ca urmare a extinderii  rețelei de canalizare, se preconizează o creștere a numărului de consumatori.

Ca urmare a implementării proiectului dat, circa 5200 de locuitori ai orașului Cimișlia, 277 de întreprinderi, printre care instituții publice și agenți economici, vor fi conectați la o rețea modernă de canalizare și vor căpăta acces durabil la servicii și utilități publice de calitate.

Precizăm că proiectul care vizează „Extinderea sistemului de canalizare în orașul Cimișlia” a fost inclus în Documentul Unic de Program 2022-2024 pe lista proiectelor prioritare. Ulterior, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale (CNCDRL) a aprobat alocarea a 4,57 mln. lei  pentru lucrările ce urmează a fi efectuate, pe parcursul anului 2022, în cadrul proiectului nominalizat.