Cooperare bilaterală între județul Brașov și raionul Ștefan Vodă

Cooperare bilaterală între județul Brașov și raionul Ștefan Vodă

La 6 iunie curent, în contextul Înţelegerii de Cooperare bilaterală între judeţul Braşov din România şi raionul Ştefan Vodă din Republica Moldova, Vasile Maxim, președintele unității administrativ-teritoriale din țara noastră, şi Vladimir Baligari, vicepreședinte al acestui raion, responsabil de domeniul social, au avut o întrevedere cu Todorică Șerban, vicepreşedinte al Consiliului Județean Brașov.

Potrivit unui comunicat de presă, întâlnirea s-a desfășurat la sediul Consiliului Judeţean Braşov.
La discuţii au fost prezenţi şi specialişti din executivul Consiliului Județean Braşov care coordonează proiectele investiţionale implementate în baza Înțelegerii de Cooperare bilaterală, încheiată între cele două comunități în anul 2017. În cadrul discuţiilor au fost abordate chestiuni de actualitate, vizând, pe de o parte, modul în care cele două autorităţi administrative au gestionat până în prezent problemele refugiaţilor ucraineni, iar pe de altă parte, stadiul obiectivului de investiţii „Reparație capitală a blocului B al IMSP Spitalul Raional Ștefan Vodă”, aflat în curs de realizare cu fonduri alocate din bugetul judeţului Braşov.
Amintim că Înţelegerea de Cooperare bilaterală între judeţul Braşov şi raionul Ştefan Vodă vizează dezvoltarea locală, promovarea reciprocă și schimburile interinstituționale în domeniile economic, ecologic, social, educațional, cultural, turistic, de transport, sănătate publică, tineret și sport.
Totodată, având în vedere că între România şi Republica Moldova s-a instituit încă din anul 2010 un parteneriat strategic menit să contribuie la consolidarea parcursului european al țării noastre, există un cadru legislativ special creat pentru a facilita cooperarea dintre cele două state atât la nivel central, cât şi local.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed