Biblioteca din grădina… gimnaziului

Biblioteca din grădina… gimnaziului

Motto: „O carte este o lume. Însă o carte citită este o lume prin care ai călătorit” (Din înțelepciunea populară)

Conform planului de activitate al bibliotecii gimnaziului „Mihai Eminescu”  din orașul Cantemir, pe parcursul anului de învățământ 2021-2022 au fost organizate mai multe activități curriculare și educaționale.

Pe parcursul Săptămânii lecturii și cărții pentru copiii, elevii de la gimnaziu au asistat la o plăcută și inedită surpriză: în curtea instituției a fost inaugurată… o bibliotecă în aer liber cu genericul „Biblioteca din grădină”.

La realizarea acestui proiect au contribuit atât elevii gimnaziului, cât și cadrele didactice, în principal, cu literatură artistică. În acest scop, în prealabil, elevilor li s-a propus să doneze câte o carte pe care au citit-o și, deci, o pot transmite bibliotecii, pentru a fi accesibilă și colegilor.

Îmbucurător este faptul că majoritatea covârșitoare a elevilor s-a încadrat activ în această campanie, cel mai mare număr de cărți fiind donat de elevii clasei a IX „B” – 43 de volume.

Deschiderea bibliotecii s-a transformat într-o adevărată sărbătoare a cărții și a lecturii. În cadrul festivității, directorul gimnaziului, Ecaterina Enciu, i-a îndemnat pe elevi să frecventeze zilnic biblioteca, să-și facă o tradiție – „Nici o zi fără lectură”, să folosească orice clipă de timp liber pentru a citi cât mai multe cărți.

Pe parcursul Săptămânii cărții, clasele I-IV au participat la Concursul glumelor cu motto-ul „Lume, lume, hai la glume”, iar clasele a VIII–IX-a au prezentat un recital de poezie din opera scriitorului Nicolae Dabija.

Evident, pe viitor ne dorim cu toții ca biblioteca să fie completată cu cât mai multe cărți, să fie vizitată cât mai frecvent de elevi, atât în timpul liber, cât și în cadrul lecțiilor, diverselor activități extracurriculare. Mai mult, ne dorim să amenajăm teritoriul din preajmă, astfel ca acesta să devină cu adevărat un loc de agrement, cu spații verzi,  bănci de odihnă…

Accesul la „Biblioteca din grădină” este permis tuturor doritorilor de lectură, celor pasionați de Carte, din care, precum se știe, ne vine lumina.

Maria CARAMAN, bibliotecara gimnaziului „ M. Eminescu”, or. Cantemir

You May Have Missed