Trei poduri vor fi construite peste Prut

Trei poduri vor fi construite peste Prut

Podul transfrontalier Giurgiulești – Galați a fost inspectat de autoritățile din domeniu din România și Republica Moldova, după ce acesta a fost reparat capital.

Lucrările de reabilitare a podului au durat aproximativ nouă luni, iar investiția a costat circa 8 milioane de lei românești (circa 32 milioane lei moldovenești), asigurată în totalitate de Guvernul României, transmite mold-street.com.

„În viitorul apropiat vom începe lucrările de construcție la podul de la Ungheni, dar şi reparația altor poduri: Sculeni-Sculeni, Cahul-Oancea, Leușeni-Albița. Acum, că suntem într-o criză de securitate la frontieră, trebuie să fim și mai rezilienți și mai puși pe fapte, pentru drumuri mai bune, pentru poduri mai multe şi o mai bună securitate la frontieră”, a declarat Lilia Dabija.

Pe de altă parte, secretarul de stat de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii din România, Irinel Ionel Scrioșteanu, a declarat că la întâlnirea cu autoritățile din Republica Moldova a discutat şi despre construcția Podului Rutier Ungheni (RO) – Ungheni (MD).

Astfel, studiul de fezabilitate a fost finalizat de partea română, iar acum este în derulare procedura de obținere a acordului de mediu, iar după vor începe procedurile de licitație pentru execuția lucrărilor.

Harta podurilor existente peste râul Prut şi a celor care urmează a fi construite

Acordul pentru construirea podului rutier de frontieră, care va interconecta infrastructurile rutiere între ambele state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova) a fost semnat la data de 22 ianuarie 2022.

Totodată, Irinel Ionel Scrioșteanu a menționat că s-a discutat despre consolidarea a încă 3 poduri peste Prut, pentru care CNAIR a achiziționat deja consultanța în vederea elaborării expertizelor și studiilor necesare:

– Albița (RO) – Leușeni (MD)
– Oancea (RO) – Cahul (MD)
– Sculeni (RO) – Sculeni (MD)

Iar, la propunerea reprezentanților Guvernului de la Chișinău, vor începe discuțiile pentru construirea a încă 3 poduri noi:

– Fălciu (RO) – Leca (MD)
– Bumbăta (RO) – Leova (MD)
– Stânca (RO) – Costești (MD).

You May Have Missed