Riscurile încheierii unui contract de credit bancar sau de microfinanțare

Riscurile încheierii unui contract de credit bancar sau de microfinanțare

Contractarea unui credit a devenit un fenomen obișnuit și o soluție la îndemână pentru cetățenii Republicii Moldova, deoarece pot accesa diferite tipuri de contracte de creditare, de la cele de consum, până la cele pentru procurarea locuințelor sau dezvoltarea afacerilor. Cu toate aceste, nu toți conștientizează consecințele și riscurile încheierii unui contract de credit.

Dacă intenționați să încheiați un contract de credit, în acest material aducem mai multe explicații, pe care ați vrea să le cunoașteți înainte de a semna un asemenea contract.
Conform legii, contractul de credit prevede că: „o bancă sau o organizație de creditare nebancară (creditor) se obligă să pună la dispoziția unei alte persoane (debitor) o sumă de bani ca împrumut, cu condiția rambursării ei, a plății dobânzii și a altor plăți aferente”.
Deci, persoana, pe lângă suma creditului, trebuie să achite și dobânda (procentele), diverse comisioane și taxe care sunt incluse de bancă și care majorează cu mult suma solicitată.
În cele ce urmează, vom analiza riscurile încheierii contractelor de creditare, în vederea evitării înrăutățirii situației persoanei care primește creditul (debitorul).
Atât în contractele de credit bancar, cât și în cele de microfinanțare sunt incluse anumite condiții care trebuie analizate atent de către consumator, cum ar fi:
• Contractul care urmează a fi semnat. Consumatorul trebuie să aibă posibilitatea reală să cunoască din timp, înainte de încheierea contractului, condițiile acestuia și să se consulte cu un specialist. La fel, în multe contracte de împrumut lipsește informația detaliată despre Dobânda Anuală Efectivă (DAE).
• Ce este DAE? Pentru a putea compara mai multe oferte de credit se utilizează un calcul de DAE, care include toate plățile pe care persoana le face pentru un împrumut, care este arătat ca un procent anual din valoarea creditului.
DAE nu include eventualele penalități pentru încălcarea condițiilor contractului, adică penalitățile la neplata la timp a creditului și a dobânzii .
DAE se aplică la toate creditele – credite de consum, împrumuturi nebancare, credite ipotecare, leasing sau carduri de credit.
• Care sunt obligațiile incluse în Contractul de credit atât pentru persoana care beneficiază de credit, cât și obligațiile băncii sau ale instituției de microfinanțare.

IMPORTANT:
La depunerea cererii pentru creditare se percepe o taxă pentru analizarea cererii de credit, chiar dacă ulterior persoanei îi poate fi refuzată acordarea împrumutului. Un alt moment este legat de gajarea unui bun imobil (casă, terenuri), care vor fi evaluat (e) de bancă. Prețul bunurilor acceptate în gaj trebuie să fie mai mare decât suma împrumutului (creditului) oferit de bancă. Serviciile de evaluare a bunului trebuie achitate și trebuie achitate indiferent dacă va fi sau nu oferit împrumutul solicitat.
În concluzie, în cazul în care decideți să încheiați un contract de creditare, fie cu o bancă sau cu o companie de microfinanțare, aflați cât mai multe detalii despre această instituție, citiți cu atenție condițiile contractului referitoare la: drepturi și obligații, plăți, taxe și alte comisioane, termenul contractului, condițiile de încheiere și de desfacere a contractului.
Atrageți o atenție deosebită condițiilor scrise în contract, inclusiv cu litere mici, de obicei în partea de jos a paginii, adresați cât mai multe întrebări referitor la orice detaliu care nu vă este clar sau privitor la care aveți îndoieli etc.
Vă puteți adresa pentru consultații juridice gratuite juristei organizației obștești Agenția Democrației Locale Moldova (LDA Moldova): Viorica Strelciuc, jurist, tel.: 0799 99 568 sau la adresa: or. Cimișlia, bd. Ștefan cel Mare, clădirea Primăriei, etajul 1, of. 3.

Activitatea se înscrie în proiectul „LDA Moldova în sprijinul persoanelor cu dizabilități și marginalizate privind protecția drepturilor omului” implementat de Agenția de Democrație Locală din Moldova în calitate de organizație beneficiară a proiectului „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova în parteneriat cu IRP, cu suportul financiar al Suediei.

You May Have Missed