Din carte lumina ne vine, răscolindu-ne sufletul…

La acest început de primăvară, membrii Filialei Chișinău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), au avut rarisima și fericita ocazie de a-și expune cărțile editate în ultimii trei ani la Salonul Cultural 2022, organizat de UZPR, susținut de Fundația Culturală „Ion I. Brătianu” de la București.

În context, Victoria Fonari, vicepreședinte al Filialei Chișinău a UZPR, a menționat că „la Salonul Cultural 2022 din București au fost prezentate 60 de titluri, autorii cărora sunt distinșii scriitori și publiciști – Nicolae Dabija, Doina Dabija, Tudor Țopa, Nicolae Schițco, Claudia Partole, Raia Rogac, Rodica Naniu-Ursu, Valentina Ursu, Tatiana Afanasie-Crăciun, Zinaida Ambroci, Vasile Căpățână, Ionel Căpiță, Valerian Ciobanu, Ion Cuzuioc, Ion Domenco, Alexandru Ganenco, Lidia Grosu, Zina Izbaș, Alexandru Moraru, Constantin Olteanu, Veronica Pîrlea-Conoval, Raisa Plăieșu, Diana Sava-Daranuța ș. a”.
Festivitatea a culminat cu înmânarea de către președintele interimar al UZPR, Sorin Stanciu, a Diplomelor participanților la acest eveniment cultural de anvergură, care, indiscutabil, „ne revigorează motivația de a colabora și a ne descoperi prin volumele de poezie și proză editate, dar și bucuria de a trăi valorificarea noastră ca exponenți ai genului literar”.
În continuarea întâlnirii, condeierii, care, în marea lor majoritate, au așteptat „cu sufletul la gură” această revedere după o pauză de circa doi ani (din cauza pandemiei de Covid-19 – n.n.), au discutat despre starea și perspectivele literaturii și publicisticii din țară. Or, literatura „are facultatea de a ridica viaţa cotidiană la nivelul unei realităţi superioare, esenţializată şi sublimată estetic” (marele Eminescu ar fi spus că scriitorii „creează o altă lume pe-astă lume de noroi”). Numai literatura e capabilă să întreţină vie memoria unui neam. Fără memorie, istoria ar fi „înghiţită” pentru totdeauna de negurile uitării. Memoria este, aşadar, o dovadă a faptului că am existat, că existăm, că vom exista în timp, spaţiu şi istorie. Iar memoria trăieşte numai în şi prin cuvânt, mai ales, în şi prin cuvântul artistic. În faţa memoriei şi a cuvântului – instrumente de lucru ale scriitorului – istoria şi timpul se dovedesc a fi neputincioase.
Cei care au căutat întotdeauna şi caută în continuare să definească poezia sunt, înainte de toate, poeţii. Câţi poeţi mari – atâtea definiţii ale poeziei. Din mulţimea de definiţii reţinem câteva: „Ce-i poezia? O stare religioasă a sufletului nostru…” (T. Arghezi); „Pentru mine, poezia este o prelungire a geometriei” (I. Barbu); „Poetul este un donator de sânge la spitalul cuvintelor” (L. Blaga); „Poezia este unica avuţie pe care omul o are încă nejefuită” (N. Stănescu); „Poezia este aerul de sus în care poţi cultiva orice idee necesară vieţii omeneşti, afară de cartofi: cresc destui cartofi în pământ, de ce să umplem şi cerul cu ei?” (Gr. Vieru); „Poezia, această pasăre cu o aripă în concret, în viaţa palpabilă şi cu alta în imaginaţie, în geometrie, în abstract. E ca şi cum ar fi ajutată de aer, dar şi de vid. Curios zbor. De neînchipuit, însă totuşi existent” (L. Damian); „Poezia este o frumoasă amăgire pentru suflet când o scrii” (V. Teleucă); „Poezia… este o minciună care spune totdeauna adevărul” (J. Cocteau); „Toate lucrurile au un mister, şi poezia e misterul tuturor lucrurilor; nici eu, nici tu, nimeni nu ştie ce este” (F. García Lorca); „Vedeţi-mi cuvintele, sunt limbaj; vedeţi-mi sensurile, sunt literatură” (R. Barthes)…
Am putea înşira zeci şi zeci de definiţii ale poeziei: frumoase şi ingenioase, toate vor reuşi să exprime doar o parte de adevăr şi aproape toate vor fi formulate cu ajutorul metaforei poetice, adică cu ajutorul… poeziei. De ce? Pentru că, vorba lui Nichita Stănescu, „a discuta despre poezie este cu mult mai greu decât a o scrie, fiindcă nu eu o scriu, de fapt, ci ea mă scrie, ea mă foloseşte, ea singură, nu eu pe ea. Poezia nu este expresie a existenţei, ci existenţa însăşi”. Iată de ce cea mai plină de miez şi mai aproape de adevărul fiinţial îmi pare definiţia dată poetului / poeziei de către un filosof – Emil Cioran. „Oamenii, zice el, nu trăiesc în ei, ci în altceva, în lucruri, în preocupări. Numai poetul este cu el şi în el. Şi lucrurile îi cad toate perpendicular pe inimă”.

Ion DOMENCO