Nicolae Sulac continuă să ne cânte. Din ceruri

Nicolae Sulac continuă să ne cânte. Din ceruri

La acest început de april, cel mai mare artist al neamului nostru, Nicolae Sulac, ar fi împlinit 86 de primăveri. Cu această ocazie, la Casa raională de cultură „Nicolae Sulac” din Cantemir a fost organizată o „masă rotundă”, care a avut drept temă de discuție viața și activitatea cultural-artistică a rapsodului băștinaș din satul Sadâc. După aceasta, a avut loc un mini-concert cu participarea interpreților și a instrumentiștilor cantemireni, în program fiind incluse bine-cunoscutele melodii interpretate de Nicolae Sulac, Artist al Poporului din Republica Moldova.

Integrat plenar în conştiinţa publică timp de peste cinci decenii, artistul nepereche, Nicolae Sulac, este alături de noi şi în prezent – când ne privește din ceruri – prin forţa sa de a ne zidi spiritual fiinţele, a ne ajuta să ne regăsim ca neam, să nu ne pierdem demnitatea, verticalitatea, mândria naţională. Explicaţia ar fi una: idealul său, exprimat prin cântecul şi verbul matern, se conjugă în cel mai fericit mod cu idealurile naţionale, cu voinţa celor mulţi, proiectând o conştiinţă naţională comună, atât de necesară nouă la etapa actuală.
Nicolae Sulac nu a murit, ci s-a mutat în cântecele sale nemuritoare, în amintirile noastre despre el, s-a mutat în Legendă. Nu a murit, pentru că nu poate să moară doina, balada, cântecul nostru strămoşesc. S-a dus acolo, să se odihnească niţel, căci a tot trudit, neobosit, pe tărâmul deloc uşor al muzicii populare, al folclorului autentic. Cântecul lui a purificat muzica noastră populară, a ridicat-o la o treaptă calitativ nouă, nemaiauzită şi nemaivăzută până atunci şi de atunci încoace.

…Când începea să cânte, îmi mărturisea prietenul său din copilărie, sadâceanul Ilie Motârniuc, alți admiratorii ai maestrului de diferite vârste, „pe valea satului răsuna o muzică „de acasă”, ca un cântec de leagăn, de la mama; și când te gândești că, de obicei, începea să fredoneze vre-o melodie atunci când nu mai putea… de foame, căci, auzindu-i glasul, se găsea neapărat vre-o săteancă să-i dea un călcâi de pâine sau măliguță, te miri ce, pe care le împărțea, frățește, cu frații și sora sa…”.
Muzica lui continuă și acum să ne vrăjească gândurile, să ne umple inima de gingăşia doinei cântate de un bădiţă, de un cioban sau de un plugar cu sentimentul lor propriu, plin de duioşie şi frumuseţe irepetabilă. Simţim aievea cum răsună în sufletele noastre muzica strămoşească plină de farmec şi spirit. Şi cât de fericit e un artist atunci când e recunoscut şi apreciat de toţi, un artist care ştie să atingă firavele coarde ale sufletului poporului său! În cântecul popular, Sulac a însemnat viaţă şi, mai mult decât atât, a însemnat flacăra vieţii, or, în el se reflectă teme simple şi mari, bogate şi variate, ce trezesc în simţul şi în gândurile noastre dorul, jalea, obida, revolta, nostalgia, veselia, umorul, dragostea de patrie şi neam, de natură, de muncă, belşug, toleranţă şi viaţă paşnică, tihnită, precum i-a plăcut de-a pururi omului simplu de la ţară… Timp de 50 de ani, Sulac a intrat cu cântecul în casele noastre, cânta pe prispa ţăranului de la sat, el era oaspetele drag şi aşteptat, însoţitor al bucuriilor şi durerilor omului simplu, era prezent pretutindeni – la nunţi şi cumetrii, la zile de naştere, dar şi la înmormântări… Regretatul Petru Zadnipru scria, testamentar, într-o poezie: „Când o fi-n sicriu să zac/Voi, în loc de cuvântare,/Invitaţi-l pe Sulac…”. Iar marele Grigore Vieru scria: „Nici plecat și nici fudul, /Nici flămând și nici sătul,/ Nici bogat și nici sărac,/Așa a trăit Sulac…”.

Indiscutabil, el a fost trimis de însuși Dumnezeu pe acest pământ… să cânte ca nimeni altul doinele noastre, adevăratele enciclopedii ale neamului, în care-şi punea tot sufletul. Căci a fost, de bună seamă, asemeni unui copac fără umbră, un copac doar cu „frunză verde”, doar cu frunziş, în care fiece foicică doineşte: vântul intră în ele şi nu mai vrea să mai iasă… Cu melodiile lui, neamul nostru a învins moartea, uitarea, înstrăinarea la care au fost sortit de-a lungul anilor, au cunoscut – barem în vis! – descătuşarea, libertatea mult râvnită.
De-a lungul vieţii sale, cel mai mare artist al neamului nostru din toate timpurile, Nicolae Sulac, de la naşterea căruia consemnăm astăzi 86 de ani, nu numai că a devenit o veritabilă legendă a folclorului autentic, dar a reuşit să creeze şi o şcoală irepetabilă a cântecului popular, apreciată la justa valoare de muzicienii şi interpreţii din partea dreaptă a Prutului, ceea ce este, de bună seamă, o mândrie a noastră, comună. Căci mulţi oameni au văzut – după ce intra Sulac într-o localitate – mulţime de oameni cu fruntea descreţită, cu un dor şi o speranţă de nestăvilit. El a mai reprezentat şi un exponent fidel al neamului nostru – ca şi ciobanul din Mioriţa, nemuritorii artiști – Barbu Lăutaru, Maria Tănase, Ioana Radu, George Enescu, Ciprian Porumbescu; el face parte din mărgăritarele rare îngropate în sclipitoarea salbă a valorilor cultural-spirituale nemuritoare din spațiul românesc.
Păcat doar că, actualmente, Casa-muzeu „Nicolae Sulac” e într-o stare avariată, la fel ca și teritoriul din preajmă. Primarul de Sadâc, Ilie Porumbescu, ne-a relatat că deși Casa-muzeu a fost transmisă, cu titlu gratuit, la bilanțul Consiliului comunal, deocamdată nu s-a întreprins nimic pentru revigorarea acestui inestimabil obiectiv cultural-turistic, de o mare valoare națională. Căci e foarte bine spus: „Va rămâne al său cânt -/Chezăşie, testament şi legământ,/ Doină, lacrimă şi floare,/Căci pe-al nostru plai de dor,/Cântăreţii nasc şi mor – /Doar Sulac nicicând nu moare!”.

Ion DOMENCO

You May Have Missed