Centre de resurse pentru educația incluzivă, dotate cu echipamente

Centre de resurse pentru educația incluzivă, dotate cu echipamente

O sută de instituţii de învăţământ general de pe întreg cuprinsul Republicii Moldova beneficiază de echipamente și materiale educaționale moderne pentru centrele de resurse vizând educația incluzivă.

Printre ele se numără și 33 de licee, gimnazii, școli primare și grădinițe din regiunea de Sud a țării: câte șase – din raioanele Cantemir și Căușeni, cinci – din raionul Cahul, patru – din raionul Leova, câte trei – din raioanele Ștefan Vodă și Taraclia, câte două – din raioanele Basarabeasca, Cimișlia și Comrat.
Bunurile au fost transmise la începutul anului curent, cu drept de proprietate, administrațiilor raionale și municipale. Anterior, acestea fuseseră repartizate consiliilor raionale și municipale cu drept de folosință.
Loturile distribuite includ echipament IT (laptopuri, imprimante, proiectoare); cărți audio; tastaturi adaptate pentru copiii cu deficiențe de văz; softuri educaționale pentru dezvoltarea limbajului și abilităților de scris-citit; cuvinte și coduri magnetice pentru alcătuirea cuvintelor, propozițiilor; pixuri „vorbitoare” etc. Ele sunt destinate pentru copiii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități.
Echipamentele și materialele în cauză au fost achiziționate în cadrul Proiectului „Reforma Învățământului în Moldova”, fiind distribuite în primăvara anului 2021.
De serviciile celor 100 de centre beneficiază peste 1700 de copii cu deficiențe senzoriale, dificultăți de învățare, dislexie, autism, sindrom Down, deficiențe fizice, de comunicare și alte cerințe educaționale speciale.
Achiziția a fost realizată de Ministerul Educației și Cercetării, cu susținerea financiară a Băncii Mondiale, valoarea totală a acesteia fiind de circa 19 milioane de lei.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed