Participant la peste 20 de campionate și turnee de kickboxing și box în Germania, Constantin Pricochi, un tânăr de 29 de ani din satul Tartaul, raionul Cantemir, a devenit, recent, campion la box amatori al orașului Berlin.
Solicitat de corespondentul nostru, tatăl băiatului, Constantin Pricochi, a relatat, emoționat și radiind de bucurie, că este mândru de realizările fiului său, care a visat din fragedă copilărie să devină campion la box. Din păcate, în satul natal și la școala în care a învățat nu a avut posibilitate să practice sportul în condiții necesare pentru a reuși să obțină performanțe. Abia după absolvirea a nouă clase în gimnaziul din localitate, a ales să se facă tractorist și conducător auto, la Școala profesională din orașul Leova, unde a continuat să practice sportul deja în condiții mult mai prielnice. Ulterior, a însușit, la Școala profesională din municipiul Cahul, și specialitatea de placator, lucrând un timp și prin străinătate. Visul de a urca pe Olimpul probei îndrăgite de box nu-i dădea pace, tânărul dând dovadă de fermitate și perseverență.
„După fiecare film de acțiune cu Jean-Claude Van Damme și Jackie Chan, încercam să repet mișcările pe care le vedeam în film. O impresie fascinantă mi-a produs evoluarea boxerilor la Olimpiada din anul 2000, după care am și decis că voi continua să practic, în paralel, cukickboxingul, și boxul, care, până la urmă, m-a cucerit în totalitate”.
Acum șapte ani, a decis să plece în Germania, unde, în timpul liber, după muncă, cu mijloacele proprii, a continuat antrenamentele, apoi – să participe la campionate și turnee pentru amatori. A reușit deja mai multe performanțe, devenind de patru ori consecutiv campion la box al Berlinului, pe parcurs urcând, de câteva ori, pe a doua treaptă a campionatului.
Tatăl, Constantin Pricochi, tractorist de profesie, a mai adăugat că el a practicat, ani la rând, cu succes, trânta, lupta liberă și cea clasică. A reușit să le insufle dragostea pentru diverse probe sportive și celorlalți feciori: Mario, bunăoară, a îndrăgit, de asemenea, boxul, în ultimii ani fiind atașat și de gimnastică.
Ion DOMENCO