Andrei Corlotean, veteran de război din orașul Cimișlia, omagiat la cei 100 de ani

Andrei Corlotean, veteran de război din orașul Cimișlia, omagiat la cei 100 de ani

La finele săptămânii trecute, Consiliul Raional Cimișlia l-a avut în calitate de oaspete pe Andrei Corlotean, participant la cel de-Al Doilea Război Mondial, unicul veteran de acest fel din sudul Republicii Moldova, locuitor al orașului Cimișlia, care a ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani.

Născut pe 5 februarie 1922, originar din orașul Cimișlia, la numai douăzeci de ani, tânărul a fost mobilizat pe front în anul 1942, luptând pentru apărarea libertății, suveranității și integrității statului.
Revenit acasă, Andrei Corlotean s-a angajat în Serviciul pază, unde a activat circa 35 ani, după care a muncit și în alte domenii.
„Ne-am întors mulți de la război, dar am rămas numai eu cu Dumnezeu”, a declarat oaspetele Consiliului raional.
Andrei Corlotean a fost cordial felicitat de către președintele raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, de vicepreședinții raionului, Vadim Torgai și Tatiana Aramă, de câțiva consilieri raionali, de Iulia Cojocaru, șefa Direcției cultură, tineret, sport și turism din cadrul Consliului raional.
Omagiatului i s-au înmânat flori, un premiu bănesc și o Diplomă – pentru patriotismul, eroismul, curajul și vitejia de care a dat dovadă pe câmpul de luptă.
Fiind întrebat dacă s-a gândit că va trăi până la vârsta de 100 ani și care este secretul unei vieți atât de îndelungate, veteranul a răspuns, cu un zâmbet pe buze: „Nici nu am visat, așa a vrut Dumnezeu, toată puterea e de la Dumnezeu”.
În încheiere, întreaga asistență i-a cântat sărbătoritului Andrei Corlotean „Mulți ani trăiască!”.

Octavian POPESCU

You May Have Missed