Finalizarea dosarului penal privind<br>contrabanda cu țigări prin vama Cahul

Finalizarea dosarului penal privind
contrabanda cu țigări prin vama Cahul

A fost finalizat dosarul penal privind contrabanda cu 179 de cutii cu țigări „Ashima”, la Cahul, cu implicarea angajaților Poliției de Frontieră, care a fost inițiat prin documentarea desfășurată de Serviciul de Informații și Securitate, în colaborare cu Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al Ministerului Afacerilor Interne, de comun acord cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Într-un comunicat difuzat presei se menționează deschiderea și cooperarea manifestate de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră pe tot parcursul investigației.
Potrivit concluziilor experților, valoarea capturii pe piața din Republica Moldova ar constitui circa 1,6 milioane de lei, iar pe piața Uniunii Europene, destinația inițială a grupului infracțional – circa 4,3 milioane de lei. Astfel, venitul infracțional ar fi constituit circa 2,7 milioane de lei.
Pe marginea dosarului în cauză a fost efectuat un volum mare de acțiuni procesual-penale: peste 20 de percheziții, peste 20 de interceptări de convorbiri (inclusiv telefonice), circa 50 de audieri ale bănuiților și învinuiților – în scopul garantării respectării drepturilor acestora, precum și în scopul acumulării probatoriului necesar trimiterii dosarului în judecată.
În dosarul penal trimis în judecată de către procurorii PCCOCS sunt 14 inculpați, cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani. Aceștia sunt din municipiile Cahul și Chișinău, iar trei dintre ei sunt polițiști de frontieră: un fost șef interimar al sectorului poliției de frontieră Cahul al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, un fost șef al Direcției regionale Sud a Inspectoratului, precum și un subofițer.
Potrivit legii penale, infracțiunea incriminată se pedepsește cu închisoare pe un termen de la patru la 10 ani.
Specificăm că, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești irevocabile, inculpații beneficiază de prezumția nevinovăției.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed