Abuzul sexual și exploatarea sexuală a copilului în Republica Moldova

Abuzul sexual și exploatarea sexuală a copilului în Republica Moldova

Cazurile de abuz sexual și exploatare sexuală a copiilor se întâlnesc, inclusiv, în societatea noastră. Este o realitate evidențiată și de Fișa informativă “Abuzul sexual și exploatarea sexuală a copilului – prezentarea fenomenului în Republica Moldova”, elaborată de Centrul Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC) în contextul celor 16 zile de Activism civic împotriva violenței în bază de gen.


1 din 7 fete și 1 din 20 băieți au fost supuși violenței sexuale pana la vârsta de 18 ani.

Sursa: Sondajul privind violența împotriva copiilor și tinerilor, 2019.

Fișa informativă și de sensibilizare a profesioniștilor din domeniul protecției copilului reprezintă o analiză și o sinteză a celor mai importante date și studii, cu scopul de a atrage atenția specialiștilor asupra numărului mare de copii victime ale abuzului sexual, dar și asupra extinderii fenomenului în mediul online, făcând apel la acțiuni de prevenire și intervenție în cazurile suspecte de abuz.

“Dacă în viața reală copilul este învățat de mic să nu vorbească cu persoane străine, atunci ce ține de comportamentul online al copilului, părintele sau profesioniștii mai puțin conștientizează riscurile și, prin urmare, nici sfaturi de siguranță online nu oferă. Zilnic, 1 din 5 copii primesc mesaje cu tentă sexuală în timp ce navighează pe internet. Și pentru că abuzul nu poate fi justificat, însă poate fi prevenit, încurajez publicul larg să facă uz de fișa informativă și să înțeleagă că abuzul sexual se poate întâmpla oricărui copil, atât băieților, cât și fetelor, în familie, la școală sau în comunitate”, menționeazăNatalia Țurcanu, coordonatoarea Programului de prevenire al Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii.

De ce violența sexuală față de copii rămâne un fenomen ascuns?

• Specialiștii responsabili de protecția copilului (medici, profesori, asistenți sociali, polițiști) au capacități reduse de a recunoaște semnele abuzului sexual, iar procedurile de raportare a cazurilor suspecte sunt vag cunoscute de către specialiști.

• Abuzul față de copiii este tolerat, în mare parte, de societate. Copiii victime, atât fete, cât și băieți, deseori sunt considerați vinovați pentru ceea ce li se întâmplă, iar din cauza fricii și a rușinii pot să nu vorbească perioade îndelungate sau niciodată despre trăirile lor traumante.

• Familiile unde se întâmplă abuzul nu vor „să se facă de rușine”, să fie blamate sau stigmatizate, astfel nu declară abuzul.

• Școlile nu doresc „să strice reputația instituției” și nu raportează cazurile suspecte de abuz.


Fetele și femeile sunt mult mai afectate de violența și exploatarea sexuală. În cazul fetelor și femeilor, consecințele vizează sănătatea reproductivă, sănătatea mintală, sarcină nedorită, complicații în timpul nașterii, avort nereușit, frica de a deveni mame în viitor.


Acest material a fost realizat în cadrul Proiectului EVA „Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni”, finanțat de Uniunea Europeană implementat de UN Women Moldova în parteneriat cu UNICEF Moldova.

Pliant-3fold-B5-CNPAC-Abuzul-sexual-web

You May Have Missed