Consolidarea acțiunilor de securizare a Complexului portuar Giurgiulești

Consolidarea acțiunilor de securizare a Complexului portuar Giurgiulești

O nouă etapă a cooperării Poliției de Frontieră cu administrația Agenției Navale din Republica Moldova a fost stabilită în cadrul unei ședințe de lucru. Discuțiile au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, se specifică într-un comunicat de presă.

Interlocutorii și-au exprimat interesul reciproc în privința consolidării acțiunilor de securizare a Complexului portuar Giurgiulești. În context, conducerea Agenției Navale a salutat primele activități lansate de Poliția de Frontieră referitoare la întărirea forțelor pe linia de control a trecerii frontierei de stat, la patrularea cu autospeciala și la alte măsuri deosebit de importante pentru această locație strategică.
Totodată, în cadrul întâlnirii au fost abordate prevederile Codului Internaţional pentru securitatea navelor şi facilităților portuare (ISPS), inclusiv unele aspecte ale coordonării actelor normative ce reglementează procedurile navale.
Ședința s-a încheiat cu dorința unanimă de a concentra toate acțiunile comune și de interacțiune bilaterală într-un Acord de colaborare interinstituțională, care să fie semnat în cel mai scurt timp.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed