Noi perspective de colaborare între raionul Cimișlia și județul Dolj

Noi perspective de colaborare între raionul Cimișlia și județul Dolj

La invitația Consiliului Județean Dolj din România, în perioada 17–20 noiembrie curent, o delegație a Consiliului Raional Cimișlia, în frunte cu președintele acestui raion, Mihail Olărescu, s-a aflat într-o vizită oficială la Craiova.

Scopul deplasării cimișlienilor pe meleaguri oltenești a fost identificarea noilor oportunități de colaborare între cele două zone, extinderea relațiilor de înfrățire, prietenie și conlucrare.
În program au fost prevăzute discuții pe teme administrative, schimburi culturale, dar și proiecte de dezvoltare ale raionului Cimișlia și ale județului Dolj.
În context, au fost prezentate proiecte în derulare, s-au organizat excursii la diverse obiective turistice (Muzeul de Artă, Secția de Istorie a Muzeului Olteniei, Aeroportul Internațional Craiova, Stadionul „Ion Oblemenco”, Sala Polivalentă și Centrul Vechi al orașului de reședință al județului Dolj) etc.
În urma discuțiilor purtate de către ambele părți, președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a hotărât să supună votului consilierilor județeni propunerea de a contribui financiar la renovarea unuia dintre cele mai importante obiective din orașul Cimișlia – Policlinica Raională. Propunerea a fost aprobată, Consiliul Județean Dolj urmând să finanțeze lucrările de reparație a acoperișului clădirii unității medicale în cauză.
La rândul său, președintele raionului Cimișlia, Mihail Olărescu, a mulțumit Consiliului Județean Dolj și ex-președintelui Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, actualmente senator, pentru colaborare, asistență și ajutor financiar, de care se bucură această unitate administrative-teritorială din Republica Moldova începând cu anul 2018, atunci când a fost semnat Acordul de înfrățire între Consiliul Raional Cimișlia și Consiliul Județean Dolj.
De asemenea, oaspeții au exprimat mulțumiri gazdelor pentru organizarea impecabilă a recepției și vizitei în județul Dolj.
„Ne dorim să menținem relațiile strânse și o colaborare eficientă cu reprezentanții județului Dolj, cu scopul unor schimburi culturale viitoare și pentru conturarea unor proiecte de dezvoltare a celor două regiuni”, a declarat Mihail Olărescu.
La final, președintele raionului Cimișlia a avut o întâlnire cu senatorul român Ion Prioteasa, care este cetățean de onoare al raionului Cimișlia. La întrevedere s-au purtat discuții vizând diferite aspecte ale relațiilor de colaborare moldo-română.

Octavian POPESCU

You May Have Missed