SocialŞtefan Vodă

Expoziție–târg regională de păsări exotice

Duminică, 24 octombrie curent, în centrul satului Palanca din raionul Ștefan Vodă a avut loc cea de-a IV-a ediție a Expoziției-târg regionale, unde au fost invitați toți iubitorii de păsări decorative din Republica Moldova, inclusiv de pe malul stâng al Nistrului, precum și din Ucraina.

Potrivit informațiilor oferite de către Grigore Coban, specialist principal în probleme de zootehnie la Direcția Agricultură și Alimentație din cadrul Consiliului Raional Ștefan Vodă, vizitatorii au avut ocazia să admire și să procure diverse specii de porumbei și păsări decorative, precum păuni, papagali, rațe mandarine, găini și fazani, aduse de către 47 de crescători de păsări la evenimentul în cauză. Prețurile au oscilat de la 300 de lei în sus pentru un exemplar. De asemenea, au avut loc și schimburi de păsări între participanții amatori.
Expoziția-târg de păsări, această frumoasă și deosebită acțiune, devenită tradiție deja, s-a transformat într-o adevărată sărbătoare pentru toată lumea venită în acea zi la Palanca. Organizarea acesteia, care a adus voie bună și dispoziție pe potrivă, se datorează lui Victor Covalenco de la Pensiunea „Curtea porumbelului” și Larisei Voloh, ex-primar de Palanca, actualmente deputat.
Pe parcursul desfășurării târgului, au fost respectate toate restricțiile ce țin de situația epidemiologică existentă, purtarea măștilor și păstrarea distanței fizice de un metro fiind obligatorii.

Ion CIUMEICĂ