Cultural

La 12 septembrie se împlinește jumătate de an de la trecerea în neființă a lui Nicolae Dabija

Discurs rostit în cadrul festivității consacrate Sărbătorii Limbii Române și omagierii Poetului Nicolae Dabija

Nina Nenescu, profesoară de limba și literatura română, grad didactic I,  la   Liceul  Teoretic  “Mihai  Eminescu” din  orașul  Cimișlia

Onorați compatrioți!

Nu putem vorbi despre limba română aici, la Cimișlia, fără să miruim cuvântul cu poezia Ochiului divin al poetului plaiului nostru – Nicolae Dabija. În contextul actual, s-ar înscrie expresia paremiologică Omul sfințește locul, căci suntem marcați de Domnul prin faptul că ne-a ales să se nască aici, printre noi, Poetul Nicolae Dabija, poezia dedicată Poetului Nepereche dovedindu-se premonițională, fapt pentru care i-o vom atribui, aflându-ne în preajma memoriei Sale: „Când mă gândesc cât de mult ne iubise izvoarele, / și codrii, și doinele ce au fost a-l cunoaște- / îmi vine să cred că poeții mari își aleg popoarele / în mijlocul cărora au a se naște.” (Eminescu).

  Domnul ni l-a trimis întru jertfă, zic eu, să ne mântuiască neamul. Căci, vorba Poetului, „Mâna care scrie, ca și cum și-ar face cruce continuu” sau „Prășind, zidind, scriind, învățând, vorbindu-ne corect limba – dacă o facem cu mult suflet – este ca și cum i-am aduce elogii Celui de Sus, care și-a dorit această lume perfectă”.  Și noi am deveni perfecți, căci doar un popor demn poate naște asemenea Personalități care ne privește iscoditor cu „Ochiul al treilea” – cel ce vede nevăzutul și aude neauzitul. Poetul, căruia i-a crescut aripa sub cămașă, cea care doare din cauza realității interioare și care se scria pe sine cu pana de sânge, poemul dabijian devenind astfel o metapoezie, culegând cu aripa strânsă în sine uscăciunile indiferenței. Poezia lui Nicolae Dabija înghite cu durere și evlaivie trăirile existențiale, fiind pusă pe altarul valorilor perene. Aripa doare sub cămașă, ochiul plânge nevăzutul, pana de înger tremură, căci dincolo de aparențe Poetul vede stingerea lumii, dar nu uită că este o salvare – lumina credinței, perpetuarea neamului și promovarea valorilor prin poezie.

Am venit în fața Domniilor Voastre cu volumul de versuri „Poeme pentru totdeauna”, pe care am primit-o în dar din mâinile Poetului cu sfat frumos să-i fiu purtătoare de cuvânt, să-i eliberez aripa de sub cămașă, dându-i voce prin tânăra generație, iar autograful poetului: „Pentru Nina Nenescu, care știe să trăiască cu dor de Eminescu și Limba Românească” îmi va fi călăuză întru propășire și cultivare a seminției „Ochiului al treilea”, care, ar putea trăi cu aripile crescute în afară.  

Mă gândeam cum aș putea să-l caracterizez pe Omul-Poetul-Academicianul-Publicistul-Ctitorul Dabija și n-am putut să nu-mi amintesc de vorba lui Grigore Vieru, care i-a dat o definiție parabolică: „Un filozof antic clasifica profesiunile în funcție de importanța lor socială, în felul următor: pe locul întâi situa preotul, pe locul doi – oșteanul, pe locul trei – învățătorul, pe locul patru – filozoful. Și abia pe ultimul loc – poetul. Dar, zicea filozoful, sunt vremuri când lipsește și preotul, și oșteanul, și învățătorul, și filozoful. Și atunci poetul trebuie să-i suplinească pe  toți.

Un astfel de poet este Nicolae Dabija, poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia (…) Nicolae Dabija este o vie dovadă că Basarabia n-a murit și n-are de gând să moară”. (Grigore Vieru).

De unde a crescut aripa sub cămașă – Nicolae Dabija? Dintr-o Carte. El era poreclit de mic Cartea. Citind povestea vieții poetului, așchiată în parabole de viață, cu titlu sugestiv „Așchii de cer”, aflăm că, de fapt, cartea este cea care l-a făcut să se deschidă cel de-al treilea ochi, cartea este cea care i-a crescut aripa sub cămașă, și poezia a prins prefixul meta-, și „peisajele suletului” au prins viață datorită cărții. Cartea este forța motrice care ne face să gândim, zic eu, și să ne autogândim, să percepem lumea, s-o re-gândim și s-o trăim. Iar aripa de sub cămașă se cere a fi eliberată prin carte. Cuvântul poate prinde aripi îngerești numai prin carte, iar menirea noastră este s-o facem a fi savurată și eliberată de sub cămașă și atunci toți vom lumina de o lumină divină – a Creatorului martir în numele Cuvântului.