De ce să vii la Festivalul Internațional de Film Documentar Moldox

De ce să vii la Festivalul Internațional de Film Documentar Moldox

Ne mai despart doar două zile până dăm startul celei de-a șasea ediții a Festivalului de Film Documentar pentru Schimbare Socială Moldox, un eveniment cultural care aduce în atenția publicului o nouă reprezentare asupra realității, fenomene sociale care ne marchează și istorii reale despre oameni ca noi. Festivalul se va desfășura între 8 şi 12 Septembrie 2021 la Cahul și în continuare vă prezentăm doar câteva dintre motivele de ce trebuie să vii la acest eveniment.

#1. O selecție de documentare prezentate în premieră la nivel național

Festivalul Moldox reunește o selecție de filme prezentate în premieră națională. Cele 15 filme documentare pe care le-am pregătit au adunat premii importante în palmares și merită să le vizionezi. Programul filmelor poate fi urmărit direct de pe aplicația mobilă, care poate fi descărcată de pe site-ul moldoxfestival.com.

#2. Șansa de a discuta cu regizorii și producătorii filmelor

Profunzimea filmelor documentare are capacitatea să ne scoată din zona de confort, să ne facă se contemplăm și să ne punem întrebări, răspunsul cărora se află chiar la cei care au gândit aceste filme. Oaspeții festivalului vor avea ocazia să o cunoască pe Ebba Sinzinger (Austria) regizoare  și producătoare a filmului „Lemn”, care va fi proiectat pe 9 Septembrie, ora 18.30. Regizoarea va explica motivele care au determinat-o să abordeze subiectul legislații deficitare în privința protejării pădurilor, precum și efectele pe care defrișările masive le au asupra mediului. O sesiune de întrebări-răspunsuri va însoți și filmul „Colectiv” în regia lui Alexander Nanau al cărei invitat va fi Mihai Grecea, supraviețuitor Colectiv și colaborator artistic al filmului. Alte patru filme vor fi însoțite de sesiuni de Q&A-uri.

#3 Expoziție de fotografie documentară

Festivalul Moldox oferă oaspeților o experiență culturală complexă, astfel pe lângă proiecțiile de film documentar și discuțiile publice, spectatorii vor putea urmări expoziția de fotografie documentară „RADA”. Aceasta ne prezintă viața Innei și a celor trei copii ai săi care au părăsit orașul Lugansk în 2014, când în estul Ucrainei a început războiul.

#4 Șansa să redescoperi capitala de sud a țării

Festivalul Moldox îți oferă ocazia să trăiești o nouă experiență într-un oraș prietenos precum este Cahulul. Orașul îți oferă liniște și spațiu să respiri, dar și posibilitatea să trăiești la intensitate maximă revelația filmelor documentare. De asemenea, orașul poate fi un loc prielnic pentru meditație și regăsire de sine.

#5 Intrare gratuită și transport asigurat

Intrarea la festivalul Moldox este gratuită, la fel este și transportul, care va circula pe ruta Chișinău-Cahul-Chișinău. Asigură-ți un loc accesând linkul: https://bit.ly/3DHD7cJ

Notează-ți în calendar: 8-12 Septembrie 2021, Cahul, Palatul de Cultură „Nicolae Botgros”.

Mai multe detalii despre filme și programul festivalului pot fi pe găsite pe site-ul evenimentului sau pe aplicația mobilă Moldox Festival, care poate fi descărcată de pe moldoxfestival.com.

În contextul situației actuale, activitățile din cadrul festivalului se vor desfășura, urmând toate măsurile de precauție pentru prevenirea răspândirii infecției SARS-CoV-2.

You May Have Missed