Renovări majore la gimnaziul de la Feștelița, raionul Ștefan Vodă

Renovări majore la gimnaziul de la Feștelița, raionul Ștefan Vodă

Bucurie mare pentru copiii, părinții și profesorii Gimnaziului „Vasile Moga” din satul Feștelița, raionul Ștefan Vodă: Primăria din această localitate, alături de șeful Misiunii USAID Moldova, Scott Hocklander, și de Programul „Comunitatea Mea” au inaugurat (în imagine) sălile de sport și de festivități, renovate cu suportul Guvernului American.

Proiectul, în valoare totală de 2.5 milioane de lei, se subliniază într-un comunicat de presă, a inclus renovarea capitală a sălii de sport, care nu a mai beneficiat de reparații de aproape 50 de ani, dar și a sălii de festivități, care este și cantină școlară pentru cei peste 200 de copii care frecventează instituția.
„Acest proiect este un exemplu excelent de parteneriat dintre autoritatea locală și cetățeni, precum și o dovadă puternică de colaborare, care va permite atât copiilor, cât și profesorilor, să beneficieze de condiții mai bune în școală”, a menționat șeful Misiunii Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în Moldova, Scott Hocklander, prezent la eveniment.
Noua sală de sport dispune de vestiare spațioase și de grupuri sanitare noi, unde au fost construite un duș modern și un WC, care nu au existat pe lângă sala de sport, până în prezent. De asemenea, în sala de sport a fost instalată o pardoseală rezistentă, care absoarbe impactul greutăților și oferă confort și siguranță elevilor.
„Cu suportul primăriei și al Programului Comunitatea Mea, dar și cu susținerea nemijlocită a cetățenilor, care s-au implicat în realizarea acestui proiect de la etapa de selectare a ideii și până la cea de monitorizare a lucrărilor de reparații, localitatea Feștelița se poate mândri cu o școală modernă, dotată cu cele necesare pentru a stimula procesul educativ și oferi copiilor un viitor mai bun”, a menționat Daniel Șerban, directorul Programului „Comunitatea Mea”, finanțat de USAID și implementat de IREX.
Mai mult, în gimnaziu au fost schimbate toate ușile interne ale sălilor de studii, iar din contribuția locală a fost termoizolată fațada clădirii școlii și a fost schimbat sistemul de încălzire a apei. Peste 200 de elevi, dar și profesorii, vor beneficia astfel de condiții mai bune de învățare și de lucru.
„Comunitatea Mea” este un program finanțat de Guvernul Statelor Unite prin USAID și implementat de IREX, care are scopul de a susține 77 de primării din țară să asigure o guvernare mai eficientă, mai transparentă și mai responsabilă față de cetățeni.
Partenerii beneficiază de instruiri și asistență tehnică pentru a putea îmbunătăți serviciile publice, a implica activ cetățenii în guvernarea locală și a implementa instrumente de creștere a veniturilor locale.
Totodată, autoritățile publice locale beneficiază de granturi în valoare de 60 de mii de dolari SUA pentru implementarea proiectelor de infrastructură, cum ar fi: reabilitarea clădirilor școlilor și grădinițelor, reparația drumurilor și a trotuarelor, instalarea rețelelor de iluminat public stradal și altele.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed