Cultural

Ultimul mare poet social român

Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943 la Copăceni, Bălți. A fost un poet, critic literar, eseist, director de reviste, publicist, traducător și om politic român. Este cunoscut mai ales ca poet – debutând în 1960 și fiind unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani – și ca organizator al Cenaclului „Flacăra”, întrunire muzical-culturală desfășurată periodic în anii 1973–1985, de regulă în orașele mari ale României, unde artiștii promovați de poet prezentau lucrări muzicale și literare în fața unui public numeros.

În aceste zile, când se împlinesc 78 de la nașterea marelui poet Adrian Păunescu, distins om politic, o figură importantă în mass-media din România, dar și un om de suflet, care a reușit să reflecte pe hârtie mostre din suflet, din gândire și din inimă. A scris despre femei, despre iubire, despre sacrificii, viață, iar toată creația sa este și astăzi apreciată și valorificată.
Deși, din toamna lui 2010 (5 noiembrie), Adrian Păunescu nu mai este în viață, tindem să credem că poeziile sale vor exista și vor inspira încă mult timp înainte. Cu acest prilej, am selectat fragmente din câteva dintre cele mai frumoase poezii ale poetului, care sperăm să vă cucerească.

CE FACI LA ORA CÂND MI-E DOR DE TINE?
Ce faci la ora când mi-e dor de tine
Și niciun fel de răni nu te opresc
Să-mi reconstitui trupul în ruine
Și să-mi refaci tot viciul omenesc?
Ești țipătul plăcerii îndrăznețe
Și te implor, ca într-un turn complex,
Să-mi regăsesc plăceri din tinerețe,
Să-mi pun cu moartea focul meu în sex.
Mi-e teamă de o vârstă fără milă
Când am să cad la pragul tău, înfrânt,
Și-ai să-mi dedici tandrețea ta umilă
Să mă mai scol nebun de la pământ…

DACĂ TU AI DISPĂREA…
Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.
Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mâinii mele.
Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee!
Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă…

CÂNTEC FEMEIESC
Aşa e mama şi a fost bunica
Aşa suntem femei lângă femei
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.
Ei neglijenţi, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai tălpi şi ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.
Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor…

Autor a peste 50 de cărți, în majoritate – volume de versuri, Păunescu a fost unul dintre cei mai prolifici poeți români contemporani. Cărțile sale au fost editate într-un tiraj record, de peste 1 mln. de exemplare (!). Un număr mare de poezii ale sale au fost cunoscute prin punerea pe muzică de către compozitori din genurile folk și rock; există și situații în care Păunescu a colaborat direct cu muzicienii, îndeosebi în cadrul Cenaclului „Flacăra”. Talentul său poetic a fost apreciat de mulți critici literari importanți. Astfel, Șerban Cioculescu a spus că Adrian Păunescu este „cel mai mare poet social de după Tudor Arghezi”, iar Eugen Simion îl consideră „ultimul mare poet social român”.

Natalia LUNGU,
bibliotecară, Liceul Teoretic
„Dimitrie Cantemir”, or. Cantemir