CahulSocial

Verificări în zonele apelor de frontieră ale Prutului

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii de frontieră din Direcția regională Sud, împreună cu reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și ai Inspectoratului de Poliție Cahul, de comun acord cu autoritățile publice locale, au efectuat un șir de verificări în regiune, pentru amplasarea panourilor de avertizare și informare în locurile aferente apelor de frontieră și obiectivelor acvatice din zona respectivă, destinate odihnei sau scăldatului, transmite curentul.md.

În cadrul acestor verificări, au fost purtate discuții nemijlocit cu persoanele care se aflau la scăldat, despre siguranța pe apă și în preajma bazinelor acvatice, evitarea scăldatului în locuri necunoscute și neamenajate cu stații de salvare, dar și în lipsa însoțitorului pentru copii.
Pentru asimilarea informației comunicate, echipajele au împărțit pliante cu privire la măsurile de prevenire a cazurilor de înec.
Acțiunile au fost efectuate în localitățile situate în lunca Prutului: Slobozia Mare, Văleni şi Brânza din raionul Cahul.
Amintim că aflarea în zona de frontieră se face în coordonare cu Poliția de Frontieră, iar pentru persoanele nerezidente în regiune trebuie să fie perfectate permise.

Ion CIUMEICĂ