„Vor incolți boabele în spic”. Dacă ploile nu contenesc, agricultura va avea de suferit

„Vor incolți boabele în spic”. Dacă ploile nu contenesc, agricultura va avea de suferit

Dacă ploile nu contenesc în următoarele zile, atunci riscăm să ne confruntăm cu o problemă destul de gravă – încolțirea boabelor în spic, spun mai mulți producători din diferite zone ale țării, transmite agrobiznes.md.

În mare parte, fermierii au început recoltarea orzului și a rapiței, dar din cauza ploilor lucrările au fost oprite în așteptarea condițiilor favorabile pentru seceriș.

Contactat de Agrobiznes, Andrei Ciobanu, producător din satul Badicul Moldovenesc, raionul Cahul, a menționat că la data de 30 iunie au început secerișul la orz, dar timpul nefavorabil nu le-a permis să continue, astfel că au recoltat doar o singură zi: „Suntem în așteptarea condițiilor meteo mai bune ca să putem recolta la timp cerealele. Din păcate, am putut lucra doar o singură zi. La moment, a fost afectată cantitatea recoltată de ploi și vântul puternic înregistrate pe parcursul lunii iunie. Dacă ploile contenesc avem speranța că vom avea o recoltă bună de grâu, deoarece acesta era la sfârșitul fazei „ceară” și riscul încolțirii boabelor în spic este minim. Dacă însă mai continuă precipitațiile, atunci nu mai suntem atât de optimiști și riscăm să pierdem din calitatea recoltei”.

De aceeași părere este și Mihail Bocancea din satul Taraclia, raionul Căușeni, care a comunicat pentru agrobiznes.md că secerișul va începe în circa 5-10 zile: „În zona Căușeni- Cimișlia recoltarea, cel mai probabil, se va începe în decurs de 5-10 zile. Cerealele de prima grupă au avut de suferit din cauza vânturilor și precipitațiilor puternice. Se atestă pătulirea în masă, nu va fi atins potențialul de producție raportat la condițiile bune ale acestei primăveri. Dacă condițiile climatice vor reveni la norma multianuală, ne așteptăm la rezultate bune”.

Vitalie Burlacu, producătorul agricol din raionul Cahul a confirmat că au recoltat jumătate din suprafața însămânțată cu orz, dar condițiile meteo nefavorabile ar putea influența atât cantitatea, cât și calitatea recoltei: „Deocamdată e bine, dar nu știu cum va fi evoluția după ploile de la începutul acestei săptămâni. Cum va fi la grâu este prematur de vorbit, mai avem 7 zile de lucru în orz și rapiță. Sunt șanse ca să înceapă a crește în spic. Nu ne rămâne decât să așteptăm evoluția după ce vor înceta ploile”.

Nicoleta Lisevici

You May Have Missed