Raionul Ștefan Vodă va colabora cu județul Suceava

Raionul Ștefan Vodă va colabora cu județul Suceava

Joi, 24 iunie 2021, în municipiul Suceava (România) a avut loc un eveniment care va deveni o filă de istorie pentru raionul Ştefan Vodă.

În această zi, a fost pus începutul unei colaborări transfrontaliere cu județul Suceava. Alături de primarul general al Chișinăului, de președinții raioanelor Sângerei şi Râşcani, Vasile Maxim, preşedintele raionului Ștefan Vodă, a semnat Acordul de înfrățire cu acest județ de peste Prut.
Iniţiativa de înfrăţire între cele două entități – Suceava și Ştefan Vodă – a fost lansată încă în anul 2010. După cum a menționat președintele raionului din sud-estul Republicii Moldova, „ne bucurăm că aceasta nu a rămas doar cu titlu de intenţie şi azi, la 24 iunie 2021, a căpătat viaţă. Semnarea acordului de înfrăţire reprezintă startul încă a unei colaborări între ambele maluri de Prut”.
Sursa citată a mai specificat că se pun mari speranţe în acest acord, care dă posibilitate să se acceseze în comun fonduri europene, care vor avea un impact semnificativ pentru dezvoltarea raionului Ştefan Vodă pe dimensiunile educaţie, sănătate, cultură, agricultură etc.

Ion CIUMEICĂ

You May Have Missed