Site icon

Moldova va beneficia de alte 48.000 de doze de vaccin AstraZeneca

foto: dw.com

Republica Moldova va beneficia, până la sfârșitul lunii aprilie, de alte 48.000 de doze de vaccin AstraZeneca care vor ajunge la Chișinău prin intermediul platformei COVAX. Despre asta a anunțat medicul epidemiolog de la Agenția Națională pentru Sănătate Publică, Alexei Ceban, transmite realitatea.md.

„Avem o confirmare de la platforma COVAX că în luna aprilie, sperăm că la sfârșitul acestei luni, vom avea deja 48 000 de doze de vaccin Astrazeneca, livrate în țară”, a declarat Alexei Ceban.

Amintim că, până acum, în Republica Moldova au ajuns aproximativ 111 mii de doze de vaccin anti-COVID. 

Majoritatea dozelor au fost livrate țării noastre prin intermediul platformei COVAX, altele sub formă de donație din partea României.

Nicoleta Lisevici

Exit mobile version