CantemirCultural

Poezia este gândire muzicală

Am marcat, duminica precedentă, Ziua Mondială a Poeziei. Cu această ocazie putem afirma că în sufletul fiecărui om este o supapă ce se deschide numai poeziei și că nu poți găsi poezie nicăieri, când nu o porți în tine. Atunci când vorbim de poezie, ne amintim de Eminescu, Alecsandri, Arghezi, Stănescu, Labiș, Vieru, Dabija…, care ne-au lăsat drept moștenire un veritabil tezaur, versuri inspirate, care ating cele mai firave coarde ale sufletului uman, or, poezia este sufletul, însăși viața noastră.

O societate modernă, civilizată scoate la lumină din sufletul său poeți din cei mai buni, care ajung apoi să cucerească o lume întreagă prin cuvântul scris.
Poezia a fost mereu un mijloc de delectare spirituală și intelectuală, fapt pentru care este considerată încă din antichitate superioară celorlalte genuri literare. De fapt, poezia, uneori, e spovedania unui poet și o ușă care se deschide spre idealurile sau al universului său, în care ne putem regăsi dacă intrăm în ea.
Discuțiile pe tema poeziei au o istorie lungă. Aristotel este unul dintre primii filosofi care au încercat să definească poezia în tratatul Poetica , unde pune accent pe utilizarea discursului în retorică, dramă, cântec și comedie.
Începând de la mijlocul secolului XX , poezia a fost uneori definită într-un sens larg, ca un act creativ fundamental ce utilizează limba. Poezia este limbajul celor ce nu și-au pierdut definitiv inima, este unealta cunoașterii. De asemenea, este un testament în versuri, fără timbre fiscale, este arta de a pune în mișcare imaginația noastră cu ajutorul cuvintelor, acestea fiind…ciripitul inimii.
Grigore Vieru susținea:„Nimeni nu știe mai bine ca inima secretele creierului. Poezia ar fi secretul creierului scăpat din gura inimii”.
Poezia este creația ritmică a frumuseții în cuvinte, a culminației interioare, este arta de a face să intre marea într-un pahar, viața într-un vers și durerea într-o rimă. Să nu cerem poeziei sentimentalism, ea însăși e un tumult de stări și culori, precum scria marele Eminescu, „Poezia e trandafirul ce crește, în potir de aur, sufletul frumos”.
Dragi iubitori ai versurilor! Poezia n-a murit. Ea are noi forme și continuă să facă lumea mai frumoasă. Trebuie doar să ne oprim o secundă și să ne dăm seama de asta. Să iubim poezia, să intrăm în ea ca într-un templu, pentru a ne închina frumosului și a ieși, de fiecare dată, mai sensibili, mai creativi, mai motivați și mai deschiși.
Ungaretti explică: „Poezia nu poate avea decât o singură rațiune: aceea de a comunica, printr-o rigoare foarte scrupuloasă, trăsăturile sufletești ale unei ființe umane altor suflete, cu scopul ca acestea să le cunoască și dacă poetul nu este prea orgolios, pentru a le înțelege el însuși și a le cunoaște cu adevărat”.
Poezia este muzica sufletului și, mai presus de toate, a sufletelor mari și sensibile.

Natalia LUNGU,
bibliotecară, grad de calificare unu,
la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din orașul Cantemir