Duminică trecem la ora de vară

Duminică trecem la ora de vară

Și în acest an Republica Moldova va trece la ora de vară. Modificarea orei se va face în noaptea de 27 spre 28 martie 2021, atunci acele ceasornicelor vor fi mutate cu o oră înainte, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00. În aceste condiții, 28 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an, având 23 de ore.


Anul 2021 ar putea fi ultimul an în care se mai schimbă ora, iar asta pentru că Parlamentul European a votat pe data de 26 martie 2019 renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an. Statele membre UE care doresc să păstreze ora standard, adică ora de iarnă, vor schimba ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021, adică în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Sistemul cu ora de vară – ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970.


Schimbarea orei, de cele mai multe ori, are consecințe asupra psihicului și sănătății populației, care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare. Mai mult, sunt persoane care se confruntă cu stări de stres, anxietate sau chiar depresii din cauza acestei schimbări, deoarece nu se pot adapta atât de repede la noua oră. Schimbarea poate veni la pachet cu stări de nervozitate și oboseală, deoarece acest proces de adaptare se manifestă diferit de la o persoană la alta, transmite leova.org.

Nicoleta Lisevici

You May Have Missed