Acele tragice zile de război nu pot fi date uitării

Iată deja 29 de ani, în fiecare primăvară, venim cu toții încoace, la monumentul din orașul Cantemir, pentru a aduce un omagiu celor 15 feciori ai neamului, băștinași din raionul Cantemir, căzuți în luptele pentru independența și integritatea teritorială a țării. Un omagiu celor care au înfruntat cu arma în mână forțele oculte, separatiste, ce au atacat mișelește tânărul nostru stat, care în îndepărtatul deja 2 martie 1992, a devenit membru cu drepturi depline al ONU.
Sentimente amestecate ne cuprind în această Zi a Memoriei și Recunoștinței. Deși de acele crâncene și sângeroase evenimente ne despart 29 de ani, trăim emoții controversate: pe de o parte, suntem triști gândindu-ne la compatrioții noștri care și-au pierdut viețile în războiul de la Nistru. Avem regretul că nici astăzi nu controlăm acea parte a teritoriului nostru, pentru care am luptat în anii 1990-1992. În același timp, știm că polițiștii, rezerviștii, carabinierii, voluntarii din satele Moldovei și-am făcut cu cinste datoria față de țară și, la chemarea inimii și din simț patriotic, au luat arma în mână și s-au ridicat în fața dușmanului înarmat până în dinți, ghidat și susținut de militarii Armatei 14 a Federației Ruse, staționată la Tiraspol.
Pe parcursul celor trei decenii care s-au scurs de atunci au fost multe încercări ale unor forțe politice de a răstălmăci lucrurile ce s-au întâmplat în acei ani. Și astăzi avem cetățeni, inclusiv în eșalonul de vârf al puterii, care împărtășesc viziunea agresorului din 1992 și mutilează faptele reale care au avut loc atunci la Nistru. Una e cert: trebuie să promovăm adevărul despre războiul de la Nistru prin elucidarea corectă, veridică a acelor evenimente. Nu trebuie să trișăm, avem obligația în fața celor ce vin după noi, să spunem clar și răspicat: am purtat un război de apărare a țării cu forțele oculte ale fostului imperiu. Nu a fost doar o confruntare armată, ci și una politică, cu un stat care a promovat scenarii similare și în alte republicii ex-sovietice. N-au fost spontane evenimentele tragice care au început în 1990 și au culminat în 1992 prin confruntări armate de amploare, cu implicarea militarilor, a armamentului, tehnicii din dotarea Armatei a 14-a, staționată ilegal și astăzi în stânga Nistrului. Scopul de bază al agresorului a fost menținerea Republicii Moldova într-un climat de instabilitate ce nu-i va permite să se dezvolte în armonie cu statele europene.
Iată de ce continuarea cu fermitate, fără abateri și ezitări a parcursului spre Uniunea Europeană a țării noastre ar fi cel mai pios omagiu adus eroilor căzuți pe câmpul de luptă, veteranilor, tuturor participanților la acel război. Acesta va fi și cel mai bun răspuns al nostru adresat celor care au încercat să ne impună acum 30 de ani un alt destin, ba chiar nu se ogoiesc nici până în prezent. Să ținem aprinsă lumina recunoștinței pentru polițiștii, militarii și voluntarii care și-au făcut cu cinste datoria față de țară în acea vreme de cumpănă.
Închei cu îndemnul de a comemora veteranii pe parcursul întregului an, nu doar la 2 martie; să le vorbim elevilor, copiilor, tinerilor despre acel război, despre eroismul, curajul și bărbăția de care au dat dovadă concetățenii noștri. Veșnică pomenire eroilor căzuți pentru pace, pentru seninul zilei de azi!

Constantin RACOVIȚĂ,
vicepreședinte al Uniunii Veteranilor Războiului din Afganistan din raionul Cantemir,
veteran al bătăliilor de la Nistru