Știri pe scurt

În sudul şi centrul Republicii Moldova se circulă cu dificultate

În raioanele de sud şi centru ale R. Moldova cad precipitaţii sub formă de ninsoare, pe suprafaţa drumului se formează polei, se circulă în condiţii de iarnă, anunţă INSP.Pe drumurile naţionale de către administratorii drumurilor se efectuează lucrări de presurare a materialului antiderapant. 

Potrivit Administraţiei de Stat a Drumurilor, în cazul situaţiilor de blocaj pe traseele naţionale, pentru a solicita intervenţia drumarilor, participanţii la trafic pot apela în regim non-stop la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.

INSP recomandă conducătorilor auto: să adepteze viteza de deplasare la condiţiile de drum, să folosească luminile de întîlnire, să mărească distanţa de siguranţă între vehicule şi să nu efectueze manevre periculoase în trafic. Pentru siguranţa cetăţenilor, se recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, cetăţenii trebuie să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Amintim cămeteorologii au emis  o nouă avertizare de schimbare bruscă a vremii, valabilă şi astăzi, 28 ianuarie. În legătură cu deplasarea ciclonului sudic, se prevăd condiţii meteo complicate: vor cădea precipitaţii puternice sub formă de ninsoare şi lapoviţă. Totodată, va avea loc intensificarea vântului din nord de până la 15/20 m/s, iar izolat va viscoli şi se vor forma troiene.