Pentru prevenirea situațiilor excepționale

Pentru prevenirea situațiilor excepționale

Precum se știe, anul de la care ne-am luat rămas bun a fost unul care ne-a adus provocări și schimbări de situație imprevizibile – în plan social (ocrotirea sănătății, asistență socială, educație etc.) și, implicit, economic. Aceste circumstanțe au avut consecințe nedorite pentru o bună parte a populației.

Din păcate, pandemia a complicat și mai mult situația oamenilor în vârstă, a familiilor social-vulnerabile, ajunse în pragul sărăciei. Iar de la sărăcie și nevoi – se știe! – e doar un pas până la incidente și nenorociri.
Pe parcursul anului 2020, pe teritoriul raionului Cantemir au avut loc 34 de incendii, soldate cu trei decese și pagube materiale importante. Majoritatea incendiilor produse au avut loc în sectorul de locuințe – 24, transport auto – două, în alte domenii – opt.
Cauza incendiilor sunt diferite, dar cele mai multe au avut loc din neglijența adulților, din cauza nerespectării celor mai elementare reguli de protecție împotriva incendiilor. Datele statistice ne demonstrează că fondul locativ este supus mai frecvent producerii incendiilor, iar în urma acestora, precum şi a intoxicării cu gaze nocive, mor oameni.
Totodată, s-a stabilit că majoritatea incendiilor din sectorul de locuințe particulare au loc în gospodăriile persoanelor din grupul de risc, şi anume: cu vârstă înaintată, singure, invalizi, oameni ţintuiţi la pat, veterani de război, familii defavorizate şi cu venituri mici.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a demarat Campania „O casă protejată – o viaţă salvată!”, ce prevede protejarea fondului locativ prin instalarea detectoarelor autonome de fum, în special, la persoanele cu vârstă înaintată, singure, invalizi, bolnavi ţintuiţi la pat, veterani de război, familiile social-vulnerabile şi cu venituri mici. La campania dată, pentru protejarea fondului locativ prin instalarea detectoarelor autonome de fum, în special la persoanele care fac parte din grupul de risc, în raionul Cantemir au contribuit următoarele primării: Cantemir, Gotești, Țiganca, Cârpești, Tartaul, unde au fost instalate 52 de detectoare.
În contextul dat, Secția Situații Excepționale (SSE) Cantemir a IGSU vine cu solicitarea către consiliile locale de a examina posibilitatea aplicării la Campanie şi identificării mijloacelor pentru achiziţionarea detectoarelor autonome de fum, pentru protejarea locuinţelor persoanelor din categoriile de risc din raionul Cantemir. Vă amintim că, în caz de incendiu, trebuie să anunţaţi Serviciul Național Unic de Urgenţă la tel. 112.

Anatol NASTAS,
ofițer superior SP la SSE Cantemir

You May Have Missed