Magia sărbătorilor de iarnă
Colindele au fost cântate pentru prima oară acum mii de ani, dar ele aveau o altă semnificaţie: erau evocate în perioada serbării solstiţiului de iarnă. Una dintre cele mai vechi colinde de Crăciun datează din secolul IV şi se numea „Jesus refulsit omnium”, compusă de Sf. Hillary din Poitiers, Franţa. În secolul XII, Sf. Francisc din Assisi a introdus, în mod oficial, colindele de Crăciun în slujbele religioase.
Despre colindatul copiilor avem atestări destul de vechi. Există documente precum că în Roma sec. II copiii creştini obişnuiau să colinde cu texte foarte asemănătoare celor pe care le găsim astăzi în circulaţie în unele zone ale ţării.
Crăciunul sau Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este sărbătoarea care, odată cu Ajunul, marchează datina colindatului în lumea satului românesc. Tradiţiile şi obiceiurile populare din această perioadă, cuprinsă între Crăciun şi Anul Nou, sunt comune românilor de pretutindeni.
În Ajunul Crăciunului, avem astfel de tradiţii: umblatul cu Moș Ajunul, care se întâlneşte în diferite raioane, dar care este specific pentru sudul Basarabiei. Avem tradiţii legate de pregătirea bucatelor de sec, pentru masa din Ajunul Crăciunului, şi a bucatelor de frupt pentru prima zi a Crăciunului, credinţa în primul vizitator, trezirea sau ameninţarea pomilor fructiferi care în anul respectiv nu au dat roade, apoi avem masa rituală din Ajunul Crăciunului, aşteptarea de către copii a lui Moş Crăciun.
În sudul Basarabiei, în Bugeac , întâlnim colinde pe care le avem numai în colecţiile clasice. Avem colinde de vânător: „Colinda cerbului”, „Colinda ciutei”, „Leul”, „Dulful mării”. În centru şi în nord avem mai puţine colinde, însă avem teatru popular: „Malanca”, „Căluţul”, „Capra”. Cântecele interpretate în Seara Crăciunului de către ceata de colindători sunt considerate imnuri prin care este vestită bucuria Naşterii şi prin care sunt chemaţi toţi membrii comunităţii să se alăture bucuriei universale. Textele colindelor povestesc istoria mântuirii, conţinutul celor 7 Taine şi preceptele convieţuirii creştine. Iar ritualul colindatului este dramatizarea redusă la esenţa ei simbolică a unei liturghii profane.
Îmbucurător este faptul că se revine la tradiţiile populare, la colindat, la Plugușor, important e să le păstrăm cu sfinţenie.
„În pacea serilor de Crăciun omul aşteaptă glasurile curate care-l vestesc pe el aşa cum ar vrea să fie, aşa cum se vede în visurile sale. Colindele ne aduc această viziune feerică de viaţă, de care avem nevoie, aduc imaginea purificată de orice negru pământesc, crescută pe un plan mitic; colindele nu sunt la noi la ţară simple urări de sărbători, ci veşti, imagini de vrajă ale unei lumi înalte în care am vrea să fim”, nota Ovidiu Papadima, istoric literar și folclorist român.
Natalia LUNGU,
bibliotecar, Liceul „Dimitrie Cantemir”, or. Cantemir
