Inaugurarea bustului Reginei Tomiris în orașul Cimișlia

Inaugurarea bustului Reginei Tomiris în orașul Cimișlia

În contextul sărbătorii de la 1 decembrie, Ziua Națională a României, în incinta Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din orașul Cimișlia a avut loc inaugurarea bustului Reginei Tomiris (cea care l-a biruit pe împăratul Cyrus cel Mare și a dat numele cetății Tomisului, Constanța de astăzi).

Opera a fost realizată de către sculptorul George Dumitru din municipiul Ploiești, România, și este o donație oferită de către Societatea Cultural–Istorică „Mihai Viteazul” din județul Prahova, cu care raionul Cimișlia are o colaborare în diverse domenii pe parcursul a două decenii.
La eveniment a participat conducerea raionului Cimișlia, în frunte cu președintele acestuia, Mihail Olărescu, dar și primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi, reprezentanți ai autorităților publice locale de nivelurile unu și doi, pedagogi, lucrători din domeniul culturii, persoane din societatea civilă etc.
Sărbătoarea a fost întregită de prezenţa unei delegaţii frățești, în frunte cu Constantin Codreanu, deputat în Parlamentul României, care a menționat, în cuvântarea sa, că prin asemenea acțiuni se urmărește scopul de a îmbogăți fondul de cultură și istorie al Republicii Moldova.
Administrația raionului Cimișlia aduce sincere mulțumiri părții române pentru acest cadou de o valoare cultural-istorică semnificativă, precum și pentru sprijinul și buna colaborare în vederea realizării tuturor obiectivelor frumoase.

You May Have Missed